"Legea recunostintei", votata in 5 minute de deputati, inventeaza 15 privilegii noi pentru revolutionari
Revolutionarii vor avea dreptul la un hectar de teren in extravilan si 500 mp in intravilan, vor putea cumpara fara licitatie cate un spatiu comercial de maximum 100 mp, vor beneficia de medicamente
Revolutionarii vor avea dreptul la un hectar de teren in extravilan si 500 mp in intravilan, vor putea cumpara fara licitatie cate un spatiu comercial de maximum 100 mp, vor beneficia de medicamente gratuite, iar statul le va subventiona 50% din dobanda sau un credit bancar de pana la 20.000 de euro, a decis, ieri, Camera Deputatilor. Noua lege privind drepturile revolutionarilor - intitulata pompos Legea recunostintei fata de eroii martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane - a fost votata in circa cinci minute de plenul Camerei si fara sa existe practic nici un fel de controverse.
Mai mult, proiectul nici macar nu figura pe ordinea de zi a plenului, fiind introdus pe sest in dezbatere de catre presedintele Camerei, Valer Dorneanu. Potrivit Legii recunostintei fata de revolutionari, acestia vor beneficia de nu putin de 15 drepturi - inclusiv 12 calatorii gratuite pe calea ferata la clasa I pe orice tip de tren, pensionarea cu cinci ani inainte de termen sau de o indemnizatie lunara care se adauga pensiei, in valoare de 60% din salariul mediu brut pe economie. Toate aceste drepturi nu vor fi impozitate. In plus, organizatiile de revolutionari constituite pana la 31 decembrie 1990 vor putea prelua gratuit de la stat sediile pe care le ocupa in prezent. Organizatiile constituite pana la 31 decembrie 1992, precum si uniunile de revolutionari formate pana la sfarsitul lui 2003 isi vor putea cumpara sediile in aceleasi conditii ca si partidele politice, adica la valoarea lor contabila, care este mult mai mica decat cea de piata. Legea mai prevede ca asociatiile de revolutionari au dreptul sa primeasca sponsorizari, inclusiv de la societatile comerciale de stat, in limita a 3% din impozitul pe profit. De toate aceste drepturi ar putea beneficia circa 20.000 de persoane care poseda diferite certificate de revolutionar, precum si peste 30 de organizatii si asociatii ale acestora. Proiectul Legii recunostintei fata de revolutionari a fost depus anul trecut la Parlament de senatorul PSD Sergiu Nicolaescu. Ulterior, initiativa acestuia a fost pastrata la naftalina pana la 10 mai 2004, cand, in plina campanie electorala, profitand de faptul ca atentia presei se concentra pe alegerile locale, a fost votata in mare viteza de plenul Senatului. Ieri, Camera Deputatilor a adoptat proiectul in cinci minute, apoi in mare graba s-a constituit Comisia de mediere a textelor aflate in divergenta cu Senatul. Comisia si-a terminat activitatea in alte zece minute, raportul s-a intors in plenul Camerei Deputatilor si tot ieri s-a dat votul final asupra acestui proiect. In conditii normale, toate aceste proceduri ar fi durat cel putin cateva saptamani.
Ultima ora
Legea privilegiilor, respinsa in Senat
Senatorii au respins raportul de mediere la noua Lege a revolutionarilor, nefiind de acord cu unele drepturi exagerate pe care le-au acordat deputatii luptatorilor din '89. Mai numerosi in comisia de mediere decat senatorii, deputatii au adaugat textului initial al proiectului de lege dreptul revolutionarilor de a primi locuinte sociale daca nu au detinut in proprietate un alt spatiu locativ de la data intrarii in vigoare a actului normativ si pana la data atribuirii casei. De asemenea, daca senatorii prevazusera ca revolutionarii pot primi, in limita posibilitatilor, 1 ha de teren in extravilan si 300 mp in intravilan, deputatii si-au impus punctul de vedere potrivit caruia statul este obligat, indiferent de posibilitati, sa-i improprietareasca pe "decembristi" cu hectarul extravilan si cu 500 mp pentru locuinte. Majoritatea senatorilor au fost indignati de privilegiile instituite prin vointa deputatilor si au respins raportul, cu 86 de voturi impotriva si doar 6 pentru. In aceasta situatie, pentru ca legea sa intre in vigoare, articolele in divergenta trebuie discutate in plenul Camerelor reunite.




















































