La noapte, ora 4:00 devine ora 3:00
0În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora de iarnă, ceasurile urmând a fi date înapoi cu o oră. Astfel, acest weekend ne va aduce o oră în plus de somn sau de
În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora de iarnă, ceasurile urmând a fi date înapoi cu o oră. Astfel, acest weekend ne va aduce o oră în plus de somn sau de distracţie, ora 4:00 devenind ora 3:00. Duminică va fi cea mai lungă zi din an, având practic 25 de ore.
Programul de iarnă va fi valabil până în ultima duminică din martie 2008. CFR Călători anunţă că, începând de mâine, transportul feroviar va trece şi el la ora Europei Orientale (ora de iarnă). Acest lucru nu va modifica însă mersul trenurilor.
Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în dimineaţa zilei de 28 octombrie, respectiv până la ora 4:00. După această oră, mersul trenurilor va respecta ora de iarnă. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare a Europei Orientale. Cele care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt.
Şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale, oficială, se face în aceeaşi zi de duminică, 28 octombrie 2007. Astfel, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria, trenurile vor circula după orarul de mers al trenurilor aflat în vigoare. (Magda Şerban)