La Arad, două staţii de monitorizare a aerului | adevarul.ro

La Arad, două staţii de monitorizare a aerului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Rapoartele Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor au arătat că, anul acesta, măsurătorile au scos la iveală faptul că municipiul Arad a avut, în câteva zile de vară, cel mai poluat

Rapoartele Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor au arătat că, anul acesta, măsurătorile au scos la iveală faptul că municipiul Arad a avut, în câteva zile de vară, cel mai poluat aer din ţară, dar numai în ceea ce priveşte conţinutul de praf.

Rezultatele măsurătorilor făcute de specialiştii arădeni de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) în lunile de vară arată aceiaşi indici ridicaţi în cazul poluării cu pulberi în suspensie, aici referindu-ne la praf şi noxe.

Astfel, în zona "Astra", nivelul poluării cu pulberi în suspensie era de 0,151 mg/mc, în zona Uzinei Electrice, acesta era de 0,152 mg/mc, în timp ce în zona Andrei Şaguna, nivelul era tot de 0,152 mg/mc. Specialiştii de la Mediu sunt de părere că traficul ridicat este principala cauză a poluării cu praf în municipiu.

Ultimele statistici arată că prin municipiul Arad circulă, zilnic, peste 60.000 de autoturisme, fapt din care rezultă că unul din trei arădeni are maşină. Conform măsurătorilor, peste 330 tone de pulberi în suspensie au ajuns în aerul respirat de arădeni din cauza maşinilor.

Pentru a urmări în permanenţă calitatea aerului, Agenţia de Protecţia Mediului Arad a primit de la guvern două staţii de monitorizare moderne, care au fost puse în funcţiune în vara acestui an. Staţiile de monitorizare a calităţii aerului lucrează fără întrerupere şi transmit date prin GPS la computerele din birourile agenţiei. Cele două staţii au fost instalate în apropierea viaductului din Micălaca, zonă intens poluată, şi în cartierul Aurel Vlaicu, chiar la Colegiul de Protecţia Mediului.

Unul dintre marii poluatori ai Aradului este considerată şi Centrala Electro-Termică, instituţie amendată în repetate rânduri de Garda de Mediu pentru poluările pe care le produce halda de zgură. La fiecare bătaie de vânt mai intensă, praful de aici se ridică şi acoperă o mare parte din municipiu, dar şi localităţile învecinate. (Paula Bulzan)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite