La Altex s-a schimbat halatul | adevarul.ro

La Altex s-a schimbat halatul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

ambele făcute cu ajutorul companiei Brandient. Noua identitate a fost creată pentru a sintetiza întreaga evoluţie Altex. Apelul la agenţia franceză reflectă, pe de o parte, puterea financiară

ambele făcute cu ajutorul companiei Brandient. Noua identitate a fost creată pentru a sintetiza întreaga evoluţie Altex. Apelul la agenţia franceză reflectă, pe de o parte, puterea financiară a grupului, dar şi polarizarea excesivă a pieţei de branding din România, unde nu există la fel de multe alternative precum în advertising. În cazul în care concurenţa lucrează deja cu Aneta Bogdan şi ai un business de sute de milioane de euro, alternativa de a apela la consultanţi externi poate fi o necesitate. Printre agenţiile româneşti de branding care au făcut până de curând o concurenţă puternică Brandient se numără Grapefruit şi Brânzaş Design, dar se pare că liderul pieţei de retail a preferat serviciile francezilor. De partea de comunicare a brandului se va ocupa în continuare agenţia Leo Burnett, care a şi lansat în eter noul spot Altex, numit "Cuscrii". Linia de comunicare a brandului va rămâne neschimbată, la fel şi culorile care reprezintă identitatea Altex. Roşu şi galben au rămas, dar designul s-a stilizat, accentul fiind pus pe litera "A". Noua identitate Altex va fi implementată în magazine până la sfârşitul anului viitor. "Cel mai mic preţ" a devenit sloganul cu care Altex se pregăteşte să-şi întâmpine clienţii. Dan Ostahie a descris piaţa ca fiind în acest an pentru prima oară în scădere după o creştere constantă înregistrată în ultimii trei ani. Scăderea este aşteptată şi pentru anul viitor, urmând ca, începând cu anul 2008, piaţa să înceapă să crească din nou. Acesta este contextul în care Altex a vrut să accentueze promisiunile brandului. "Procesul de rebranding nu începe acum, ci este expresia firească a ceea ce Altex a implementat deja. Acum se adaugă acestui proces doar componenta vizuală. Altex lucrează la acest nou concept de un an de zile şi a ales acest moment pentru a-şi face cunoscută noua identitate, în condiţiile în care acesta se suprapune peste implementarea strategiei de business", a declarat Ruxandra Vodă, CMO Altex.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite