Kostunita are mari sanse sa devina noul presedinte al Serbiei | adevarul.ro

Kostunita are mari sanse sa devina noul presedinte al Serbiei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Doar 55 la suta dintre cetatenii sarbi cu drept de vot s-au prezentat, duminica, la urne, pentru a-l alege pe noul presedinte al Serbiei, intr-un scrutin care a inregistrat cea mai slaba participare

Doar 55 la suta dintre cetatenii sarbi cu drept de vot s-au prezentat, duminica, la urne, pentru a-l alege pe noul presedinte al Serbiei, intr-un scrutin care a inregistrat cea mai slaba participare electorala in aceasta tara din ultimii zece ani. Nici unul dintre cei 11 candidati nu a reusit sa obtina peste 50 la suta din voturi, pentru a castiga din prima runda. In al doilea tur de scrutin, care urmeaza sa aiba loc pe 13 octombrie, se vor intalni actualul presedinte iugoslav, Voislav Kostunita, un nationalist moderat, care a obtinut, potrivit datelor preliminare, aproximativ 31 la suta din voturi, si vicepremierul federal, Miroliub Labus, tehnocrat prooccidental, considerat "guru" economic de la Belgrad, care a fost votat de 27 la suta dintre alegatori. Pe locul trei, cu 22 de procente, s-a situat ultranationalistul Voislav Seseli, care a beneficiat de sprijinul fostului presedinte iugoslav, Slobodan Milosevici, aflat in detentie la Haga. Potrivit analistilor, Kostunita are mari sanse sa devina presedinte, inlocuindu-l pe actualul lider sarb, Milan Milutinovici, acuzat, impreuna cu Milosevici de crime de razboi in Kosovo. Potrivit previziunilor specialistilor, in al doilea tur de scrutin, Kostunita va beneficia de voturile celor care in prima runda l-au preferat pe Seseli, liderul Partidului Radical Sarb (SRS). Acesta este anchetat de Tribunalul Penal International de la Haga pentru rolul jucat in razboiul din Croatia, cand a fost lider al unui grup paramilitar, care a comis crime de razboi impotriva civililor. Faptul ca Seseli a fost votat de aproape un sfert din alegatori demonstreaza, considera comentatorii, ca cei doi ani care au trecut de la inlaturarea lui Milosevici nu au reusit sa stearga nationalismul care a caracterizat regimul fostului om forte de la Belgrad. Analistii considera ca desemnarea lui Kostunita ca presedinte in al doilea tur ar putea duce la o coabitare dificila intre acesta si Parlament, controlat in mare parte de rivalul sau, Zoran Djindjici, premierul sarb care il sprijina in cursa electorala pe Labus. Kostunita a promis ca printre primele masuri pe care le va lua ca presedinte vor figura dizolvarea Parlamentului si convocarea alegerilor anticipate. O parte din analisti considera insa ca rezultatele alegerilor i-ar putea determina pe Kostunita si Djindjici sa coopereze din nou, insa acest lucru este foarte putin probabil pentru ca in cei doi ani care au trecut de la caderea lui Milosevici pozitiile lor s-au distantat dramatic. O parte dintre corespondentii de presa aflati la Belgrad cred chiar ca un al doilea tur de scrutin ar putea inregistra o participare de sub 50 la suta, ceea ce va duce la anularea alegerilor si organizarea unei noi runde dupa doua luni.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite