Kaupthing Bank, naţionalizată din cauza datoriilor uriaşe
Guvernul islandez a preluat conducerea celei mai mari bănci locale, Kaupthing Bank, din cauza datoriilor mari ale acesteia, după achiziţionarea anterioară a băncilor Glitnir şi Landsbanki, informează Bloomberg.
Băncile au datorii de aproximativ 61 miliarde dolari, sumă de 12 ori mai mare decât economia ţării, potrivit unor date relevate de Bloomberg. Oficialii guvernului au în vedere contractarea unui împrumut din partea Rusiei şi este posibil să ceară ajutorul Fondului Monetar Internaţional, pentru garantarea depozitelor.
"Se pare că sistemul bancar se află în colaps total", a declarat Thomas Haugaard Jensen, economic al Svenska Handelsbanken(Copenhaga). "Abia peste câţiva ani economia va reîncepe să crească", a adăugat acesta.
Contribuabilii din Marea Britanie vor trebui să plătească, cel mai probabil, compensaţii de cel puţin 2,4 miliarde lire sterline (4,1 miliarde dolari), pentru conturile deţinute de aproximativ 300.000 de britanici la Icesave, o unitate a Landsbanki, conform Financial Times.




















































