Judeţ cu judeţ:Luna aceasta vor fi trimişi în şomaj peste 300 de salariaţi din judeţul Dâmboviţa | adevarul.ro

Judeţ cu judeţ:Luna aceasta vor fi trimişi în şomaj peste 300 de salariaţi din judeţul Dâmboviţa

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Judeţ cu judeţ:Luna aceasta vor fi trimişi în şomaj peste 300 de salariaţi din judeţul Dâmboviţa
Judeţ cu judeţ:Luna aceasta vor fi trimişi în şomaj peste 300 de salariaţi din judeţul Dâmboviţa

Poliţiştii comunitari din judeţul Botoşani vor fi testaţi cu etilotestul la începerea şi la terminarea programului. Spitalul din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, are datorii de peste 10 milioane de lei la Fisc şi la distribuitorii de medicamente. Trei deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi au ajuns, ieri, în stare gravă la Spitalul Judeţean.

ALBA. La sfârşitul săptămânii, în comuna Albac din Munţii Apuseni are loc Târgul de Turism Rural. Vor fi organizate concursuri, vizite la pensiuni şi o demonstraţie a salvamontiştilor.

ARAD. Accidentul de luni de la Milova, în urma căruia 14 persoane au ajuns la spital, s-a produs din vina şoferului care conducea TIR-ul pe contrasens, au spus ieri anchetatorii.

ARGEŞ. Vineri, Cinematograful multiplex de la Euromall va fi deschis publicului. Prima seară aduce două premiere și o avanpremieră naţională: „Adevărul gol-goluţ“, „G-Force“ şi „Ticăloşi fără glorie“.

BACĂU. Peste o sută de băcăuani au fost diagnosticaţi, în ultimele trei zile, cu boala diareică acută. Aproape 30 dintre aceştia sunt copii cu vârste de până la patru ani.

BIHOR. O comisie a Prefecturii anchetează modul în care s-a cheltuit suma de 300.000 de lei pentru construirea a opt toalete la Şcoala cu clasele I – VIII din Ineu. Lucrările abia au început, deşi ar fi trebuit să fie deja încheiate.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Banii alocaţi pentru acoperirea cheltuielilor cu medicamente gratuite şi compensate la nivelul judeţului vor ajunge doar până în luna octombrie, au apreciat ieri reprezentanţii de Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate.

BOTOŞANI. Poliţiştii comunitari vor fi testaţi cu etilotestul la începerea şi terminarea programului. Măsura a fost luată după ce, sâmbătă seara, un poliţist comunitar aflat în stare de ebrietate a provocat un accident rutier.

BRAŞOV. În perioada 4-6 septembrie, în Cetatea Râşnov va avea loc un Festival de Film în cadrul căruia vor fi proiectate peliculele româneşti ce ilustrează perioada comunistă şi filme de aventură. Regizorul Sergiu Nicolaescu va fi prezent la festival.

BRĂILA. Astăzi va avea loc ceremonia de deschidere a taberei româno-germane de îngrijire a mormintelor de război din Cimitirul Eroilor şi Cimitirul German. 24 de militari germani şi români vor participa în perioada 3 - 18 septembrie la acţiunea de curăţenie.

BUZĂU. Primăria comunei Chiojdu organizează,  marţi, 8 septembrie, serbarea folclorică tradiţională „Târgul Măriilor“.

CARAŞ-SEVERIN. Spitalul din Reşiţa are datorii de peste 10 milioane de lei la Fisc şi la distribuitorii de medicamente. Cum bugetul alocat spitalului acoperă doar salariile, datoriile nu vor fi plătite.

CĂLĂRAŞI. Aproximativ 19.000 de elevi din judeţ vor beneficia, la începutul noului an şcolar, de pachete cu rechizite gratuite.  Obiecte de scris cu o valoare cuprinsă între 25 şi 35 de lei vor primi doar elevii claselor I-VIII care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse, al căror venit nu depăşeşte 50% din valoarea salariului minim brut pe economie.

CLUJ. Zeci de aparate medicale vechi de zeci de ani pot fi văzute, de vineri, la Muzeul de Farmacie din Cluj-Napoca. O piesă de rezistenţă a expoziţiei este microscopul (foto) la care a lucrat şi Victor Babeş în 1919, când a predat la Cluj.

CONSTANŢA. Profesoara Elisabeta Mincior va fi audiată azi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. Ea este considerată responsabilă de moartea lui Mirel Enache (14 ani) şi Adrian Roşu (13 ani), înecaţi la Eforie Sud la 8 august.

COVASNA. Grădiniţele şi şcolile din judeţ sunt pregătite în proporţie de 80% pentru începerea anul şcolar 2009-2010.

DÂMBOVIŢA. Luna aceasta vor fi trimişi în şomaj 242 de angajaţi de la fabrica de confecţii textile Como Moreni şi 119 de angajaţi de la întreprinderea de becuri Romlux. În judeţ sunt peste 14.000 de şomeri.

DOLJ. De ieri, craiovenii care au laptop sau un telefon mobil se pot conecta la internet în centrul Băniei. Investiţia primăriei a fost de 3.000 de euro.

GALAŢI. Trei deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi au ajuns, ieri, în stare gravă la Spitalul Judeţean, după ce s-au încăierat şi s-au lovit cu barele de la gantere.

GIURGIU. Un vasluian în vârstă de 33 de ani, care locuia fără forme legale în municipiul Giurgiu, este cercetat penal după ce a sustras un autoturism din sediul unei societăţi comerciale din judeţ şi l-a condus, deşi nu are permis.

GORJ. La Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ va fi sărbătorită, astăzi, de la ora 11.00, împlinirea a 175 de ani de la primul spectacol de teatru în Târgu Jiu. Foşti şi actuali promotori ai mişcării teatrale din judeţ vor primi diplome de excelenţă, iar actorii Teatrului Dramatic vor prezenta un spectacol aniversar.

HARGHITA. Sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc va avea loc Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, în cadrul căreia va fi adoptată o declaraţie potrivit căreia „Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi nu poate fi înglobat într-o altă unitate teritorial-administrativă“.

HUNEDOARA. În primul semestru al acestui an, inspectorii de muncă din Valea Jiului au constatat peste 2.200 de abateri de la normele de protecţie a muncii, cele mai multe în minerit. Amenzile au fost de 488.000 de lei.

IALOMIŢA. Patru persoane au ajuns, marţi seara, în arestul Poliţiei Judeţene, fiind suspectate că ar fi exploatat, începând din 2007, pe ruta Spania-Italia, 35 de persoane din judeţele Ialomiţa, Buzău şi Brăila.

IAŞI. Şase ieşeni care suferă de boli rare au primit, de la începutul acestui an, 427.000 de lei pentru a merge la tratament în străinătate. Direcţia de Sănătate Publică mai are în lucru patru dosare.

ILFOV. Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Cernica, s-a ales cu dosar penal şi cu o amendă de 20.000 lei, după ce poliţiştii au descoperit în locuinţa lui o armă de vânătoare modificată.

MARAMUREŞ. Din cauza crizei economice, Teatrul de Păpuşi din Baia Mare nu va deschide stagiunea la începutul acestei luni. Directorul instituţiei, Aurel Cucu, nu a putut să dea o dată exactă de începere a spectacolelor.

MEHEDINŢI. Conturile prefecturii au fost blocate, de ieri, din cauza unor datorii de circa 2,04 milioane de lei către firma de construcţii Confort SA, care efectuează lucrările de reabilitare la Palatul Administrativ. „Trebuie găsită neapărat o soluţie, pentru că altfel se blochează activitatea instituţiei“, a declarat Florin Albei, directorul de cabinet al prefectului.

MUREŞ. Astăzi, în intervalul 9.00 - 18.00, va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale în localitatea Cristeşti.

NEAMŢ. 87 din cele 410 de şcoli din judeţ nu vor fi autorizate sanitar din cauza stării precare a clădirilor în care funcţionează.

OLT. Internet cafe-urile din oraş au fost controlate, ieri, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, cinci operatori fiind amendaţi cu peste 2.300 de lei.

PRAHOVA. Din această lună, podul de lemn din zona de sud a municipiului Ploieşti poate fi tranzitat doar de autovehiculele cu un masa sub 3,5 tone şi înălţime sub 2,5 metri, viteza maximă admisă fiind de 5 km/h.

SATU MARE. În sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare se poate intra, de la începutul săptămânii, doar cu documente de identitate.

SĂLAJ. Consiliul Judeţean a cumpărat, ieri, cu aproape un milion de lei, un castel-monument istoric ce a aparţinut grofului maghiar Beldy situat în apropierea localităţii Jibou. Aici va funcţiona Centrul de Integrare prin Terapii Ocupaţionale.

SIBIU. Bazinul Olimpia va avea, până la sfârşitul anului, un acoperiş nou, de tip multistrat. Reparaţiile vor fi făcute cu 480 de mii de lei, bani de la Guvern.

SUCEAVA. Patru societăţi comerciale care vând plante halucinogene au fost sancţionate de Garda Financiară cu 33.200 de lei. Comisarii au confiscat şi marfă în valoare de aproape 10.000 de lei.

TELEORMAN. Trei persoane au fost rănite după ce un şofer a intrat cu maşina în gardul Spitalului Cervenia. Poliţiştii au constatat că şoferul era băut.

TIMIŞ. Demolarea unui palat ţigănesc din Timişoara, construit pe terenul statului, este contestată la Prefectura Timiş. Rudolf Stancu, lider al rromilor din Banat, i-a cerut prefectului Mircea Băcală să ia măsuri împotriva primarului, care a dispus demolarea palatului.

TULCEA. Primăria Tulcea a demarat, ieri, reabilitarea Pieţei Noi, investiţia fiind în valoare de 800.000 de lei. Lucrările vor dura aproximativ o lună, comercianţii urmând să-şi desfăşoare activitatea în Piaţa Plugari.

VASLUI. O asistentă de la Spitalul „Sfântul Nicolae“ va fi cercetată penal pentru că, la începutul lunii august, un bebeluş de 7 luni a căzut din pat în timp ce se afla sub supravegherea ei, având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

VÂLCEA. Cei 8.500 de localnici din Râmnicu-Vâlcea care beneficiază de zahăr şi făină din fonduri comunitare pot să intre, de astăzi, în posesia produselor. Oamenii pot ridica ajutoarele de la Grupul Şcolar Ferdinand I din cartierul Ostroveni.

VRANCEA. În municipiul Focşani au fost ocupate 679 de locuri la clasa întâi, din cele 700 disponibile. Cele mai aglomerate vor fi Şcolile „Duiliu Zamfirescu“, „Ion Basgan“ şi „Ştefan cel Mare“.

Top articole

Partenerii noștri