Judeţ cu judeţ: Turiştii sunt aşteptaţi weekendul acesta la Predeal unde este programat Carnavalul Zăpezii

Familia de ieşeni care l-a trimis după gratii pe fostul prefect al judeţului va primi, potrivit deciziei CEDO, 640.000 de euro despăgubiri. Peste 1.500 de buzoieni ar putea rămâne fără case din cauza alunecărilor de teren. Gheorghe Hagi şi Gică Popescu au programat astăzi un meci în scop caritabil la Târgu Jiu.
ALBA. Patroni virtuali pe băncile liceului. 540 de elevi din Alba Iulia au înfiinţat societăţi comerciale fictive, în cadrul proiectului european „Firma de exerciţiu - rampă de lansare în carieră!". Ei sunt, pe rând, directori, contabili şi angajaţi.
ARAD. Un grup de părinţi a reclamat-o ieri la poliţie pe profesoara Nuţica Crăciun, fiindcă nu le-a permis accesul la şedinţa cu părinţii şi i-a agresat verbal şi fizic. Profesoara este acuzată că ar fi rupt mâna unei eleve.
ARGEŞ. TIR răsturnat pe A1 din cauza deszăpezirii superficiale. Circulaţia pe Autostrada Bucureşti - Piteşti a fost blocată pentru mai multe ore, ieri-dimineaţă, după ce un TIR a derapat la kilometrul 100.
BACĂU. Trei dosare pe zi pentru un procuror. Fiecare magistrat al Parchetului Curţii de Apel Bacău a avut de soluţionat 1.100 de dosare anul trecut. Din cauza volumului mare de muncă, în 34 de cauze s-a prescris termenul.
BIHOR. Doar un vinovat în cazul accidentului de la Oradea Plazza. Florian Gabor a murit acum un an strivit sub tone de ciment, iar alţi trei colegi au fost răniţi. Singurul responsabil este expertul Gheorghe Popa, care a greşit proiectul.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Internet wireless la Urgenţe. Bistriţenii au la dispoziţie, de ieri, 12 locuri în judeţ de unde pot accesa internetul wireless, inclusiv în incinta spitalului.
BOTOŞANI. UE, cel mai mare investitor din Botoşani. Judeţul a atras peste 200 de milioane de euro, pe care-i va cheltui în următorii doi ani pentru modernizarea drumurilor, a sistemului de termoficare şi a reţelelor de canalizare.
Braşov. Turiştii sunt aşteptaţi în acest weekend la Carnavalul Zăpezii de la Predeal. 120 de curioşi sau pricepuţi s-au înscris deja la concursul de orientare turistică. Ei vor avea de trecut probe de tiroliană, tir cu arcul şi să treacă printr-o zonă afectată de avalanşă.
BRĂILA. Cuibul infractorilor intră în renovare. Căminele din zona Colonia, de la kilometrul 10, de unde poliţiştii ridică săptămânal câte un urmărit general, beneficiază de o finanţare europeană de 150.000 de euro.
BUZĂU. Muntele cade peste satele din nord. Din cauza ploilor, în zona înaltă a judeţului au început să se producă alunecări de teren. 1.500 de oameni din satele Terca şi Ploştina riscă să rămână izolaţi.
CARAŞ-SEVERIN. Tânărul de la orfelinatul din Reşiţa, care a încercat să se sinucidă marţi din cauza drogurilor, a fost internat. Medicii îl vor supraveghea pe Mihai Bălean (19 ani) până când va scăpa de dependenţă.
CĂLĂRAŞI. Plafonul maxim pentru împrumuturile acordate pensionarilor din Olteniţa va fi majorat. Acesta va ajunge la 2.500 de lei, cu 500 de lei mai mult faţă de anul trecut.
CLUJ. Constructorul autostrăzii Transilvania a redus viteza. Pe tronsonul Turda - Câmpia Turzii se lucrează într-un ritm mult mai scăzut faţă de 2009. Pe şantier au mai rămas doar un sfert din muncitorii angajaţi.
CONSTANŢA. Cinci persoane au murit şi două au fost rănite ieri-seară, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un autocamion pe DN 22C, lângă localitatea Poarta Albă. Şoferul autocamionului a încercat să evite o roată desprinsă de la un TIR, și a pierdut controlul volanului.
COVASNA. Spitalul „Dr. Horia Radu", din Vâlcele, a fost închis de gripa nouă. Dezinfecţia la spitalul pentru distrofii musculare a început ieri, după ce patru pacienţi au fost diagnosticaţi cu gripă porcină. 60 de pacienţi au refuzat să părăsească spitalul şi au rămas pe proprie răspundere.
DÂMBOVIŢA. S-a rugat 14 ore în viscol pentru copilul nenăscut. Asistenta medicală Victoriţa Rădoi a rămas înzăpezită cu ambulanţa de serviciu în câmp, iar acum se teme să nu piardă sarcina.
DOLJ. Policlinicile renovate cu bani grei sunt ocolite de medici. Cabinetele scoase la licitaţie au rămas neocupate, chiria de 10 euro pe metrul pătrat fiind prea mare pentru cadrele medicale.
GALAŢI. Se scumpeşte căldura a doua oară iarna aceasta. Consiliul Local a aprobat majorarea preţului gigacaloriei de la 148 la 160 de lei.
GIURGIU. Prejudiciu de peste 4 milioane de lei din operaţiuni ilegale cu materiale reciclabile. Acesta este rezultatul anchetelor poliţiştilor în cazul a 320 de persoane din judeţ.
GORJ. Fotbaliştii Generaţiei de Aur, îngerii păzitori ai lui Andrei Glăvan. Mari fotbalişti, printre care Hagi şi Gică Popescu, vor juca astăzi la Târgu-Jiu ca să strângă bani pentru elevul de 7 ani depistat cu tumoră la cap.
HARGHITA. Steagul secuiesc, reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Dan Tănasă a reclamat faptul că Consiliul Judeţean a adoptat steagul secuiesc ca însemn al judeţului, fără ca pe el să fie prezente şi elemente care să-i reprezinte pe românii din zonă.
HUNEDOARA. Alin Cioară, profesorul din Brad acuzat că ar fi influenţat o elevă îndrăgostită de el să se sinucidă, a fost suspendat de la catedră până la finalizarea anchetei.
IALOMIŢA. Preţurile mari, între 23.000 şi 38.000 de euro, îi fac pe chiriaşii blocurilor ANL din Slobozia să nu ia în calcul cumpărarea apartamentelor. Doar şase locuinţe din cele 80 scoase la vânzare au fost cumpărate.
IAŞI. Moştenire tranşată la CEDO. Familia Forna din Iaşi, care l-a trimis acum trei ani după gratii pe prefectul Radu Prisăcaru în dosarul „Mită la prefect", va primi, potrivit sentinţei definitive de la CEDO, despăgubiri de peste 640.000 de euro de la statul român pentru un teren.
ILFOV. Un cetăţean chinez cu domiciliul în Voluntari a decedat după ce a inhalat gaz de la o centrală în noaptea de miercuri spre joi. Colegul acestuia de apartament este în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca.
MARAMUREŞ. Recompense mărunte pentru profesorii geniilor. Gheorghe Boroica şi Ştefan Sabău, profesorii care l-au pregătit pe Omer Cerrahoglu, care a obţinut aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, au primit prime de câte 2.500 de lei.
MEHEDINŢI. Poliţiştii de la Rutieră şi-au scos ieri, pentru prima dată pe străzile din Severin, noile maşini care vor fi folosite pentru măsurarea vitezei în trafic. Cele cinci autospeciale au costat peste 700.000 de lei.
MUREŞ. Combinatul chimic Bicapa a fost scos la licitaţie. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat că cel care va prelau societatea de la Târnăveni va trebui să investească 25 de milioane de euro pentru ecologizare.
NEAMŢ. A comandat pizza după jaf. Un bărbat cu faţa acoperită de un fular a ameninţat-o cu un cuţit, joi-noapte, pe casiera casei de pariuri „Stanley Bet" din Piatra Neamţ şi a fugit cu 1.800 de lei. Odată cu poliţiştii, la faţa locului a ajuns şi un băiat cu două cutii cu pizza, care primise comanda cel mai probabil de la agresor.
PRAHOVA. Risc maxim de avalanşă. Autorităţile locale din Sinaia au decis, ieri, să închidă mai multe pârtii şi trasee montane, după ce riscul de avalanşă a crescut la gradul cinci. Accesul pe pârtiile Carp, Papagal, Târle şi Drum de Vară a fost interzis.
SATU MARE. Târgul de Nunţi Art Mariage le oferă sătmărenilor, în acest weekend colecţiile a 17 producători. Prezentările de modă vor fi urmate de piese de teatru.
OLT. Un excavator încearcă de trei zile să ajungă la maşinile rămase în nămeţii de peste doi metri de pe şoseaua dintre localităţile Slatina şi Milcov. Autorităţile judeţene au uitat să treacă drumul pe lista celor blocate.
SĂLAJ. Ambulatoriul Spitalului Orăşenesc din Şimleu Silvaniei va fi modernizat din fonduri europene începând din primăvară. Valoarea totală a investiţiei este de aproape patru milioane de lei.
SIBIU. Primăria renunţă la un credit de 10,5 milioane de lei pentru locuinţe sociale. Pentru că nu a găsit o firmă care să construiască patru blocuri cu această destinaţie, primarul Klaus Iohannis a anunţat că renunţă la creditul luat în 2006.
SUCEAVA. Asiguraţii plătesc analizele gratuite. Laboratoarele medicale din Suceava efectuează investigaţii doar contra cost, fiindcă fondurile de la Casa de Asigurări s-au terminat.
TELEORMAN. Şapte persoane, rănite lângă Alexandria. O autoutilitară, condusă de un şofer de 21 de ani pe DJ 504 Piteşti - Alexandria, a derapat ieri şi a intrat pe contrasens, lovind frontal un autoturism.
TIMIŞ. Cel mai mare bazar arăbesc şi chinezesc din Banat a fost controlat de poliţie ieri. Oamenii legii au întocmit cinci dosare penale pentru piraterie şi au confiscat mărfurile fără acte.
TULCEA. Cei 15 angajaţi ai Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Tulcea au protestat, ieri, la sediul Prefecturii deorece nu şi-au primit salariile de aproape şase luni.
VASLUI. Un număr de 45 de deţinuţi de la Penitenciarul Vaslui au fost puşi, ieri, de autorităţile locale să spargă gheaţa de pe trotuarele din municipiu. Aceştia au fost plătiţi de la buget cu 5,5 lei pentru fiecare oră de muncă.
Vâlcea. Zeci de bancnote false, lei şi valută, ajung la comercianţii, casele de schimb valutar şi băncile din oraşele judeţului. Criminaliştii confirmă existenţa unui fenomen după ce ieri casiera unei filiale bancare a sesizat o bancnotă de 100 de euro falsă.
VRANCEA. Magazinele de vise din Focşani au fost închise. Toate cele cinci firme care vindeau etnobotanice în localitate au renunţat ieri la activitate. Ordonanţa prin care Guvernul interzice comercializarea a 36 de substanţe psihotrope prevede ca acestea să fie închise până la începutul lunii martie.




















































