Judeţ cu judeţ: Soldaţii „universali“ s-au luptat în Cetatea Râşnov

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul lac cu nuferi din Piteşti este plin cu PET-uri. Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Botoşani a fost eliberat timp de 24 de ore pentru a se căsători. Niciun funcţionar gălăţean nu a fost dat afară, chiar dacă au fost anunţate 1.200 de disponibilizări. Cei patru copii ai femeii ucise de concubinul ei vor fi încredinţaţi unui asistent maternal. Trei sucursale din Iaşi ale Băncii Volksbank au fost amen

ALBA. Antrenamente pentru câini în ruinele unei foste fabrici din Alba Iulia. Membrii Asociaţiei Române pentru Câini de Salvare participă la exerciţii care au drept scop dresarea patrupedelor pentru operaţiuni de căutare în caz de cutremur.

ARAD. Muzică de fanfară printre cearşafuri. Sute de arădeni au avut parte, ieri, de un spectacol inedit pe Ştrandul Neptun din Arad, unde Fanfara Cercului Militar din Bistriţa a susţinut un recital chiar lângă bazinele de înot.

ARGEŞ. Singurul lac cu nuferi din Piteşti este plin cu PET-uri. Angajaţii de la Administraţia Domeniului Public vor face curăţenie, iar lacul va fi apoi păzit de gardieni.

BACĂU. Nouă milioane de lei „îngropaţi" în Teatrul de Vară. Instituţia renovată anul trecut nu a găzduit niciun spectacol în afara celui inaugural. Pompierii nu au dat aviz de funcţionare, scena nu are lumină, iar sonorizarea este la pământ.

BIHOR. Colecţionarii de antichităţi din Oradea sunt aşteptaţi în acest weekend la prima ediţie din 2010 a târgului anticarilor. Printre obiectele expuse se numără şi monede din anii 1800, din ţări precum, Germania, Austria, Ungaria sau Grecia.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Picturi pe ţigle vechi de peste 100 de ani. Ioan Chintăuan, un cercetător în preistorie, îşi va expune operele într-un muzeu al pietrei pe care vrea să-l deschidă la Bistriţa.

BOTOŞANI. Învoit din Penitenciar pentru nuntă. Un tânăr de 25 de ani încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Botoşani a fost eliberat timp de 24 de ore pentru a se căsători. Este primul caz de acest gen de la Botoşani.

BRAŞOV. Soldaţii „universali" s-au luptat în Cetatea Râşnov. Peste 150 de militari din România, Austria, Marea Britanie, Belgia, Bulgaria, Cehia şi Franţa au „invadat" Cetatea la Festivalul Internaţional Istoric Academic.

BRĂILA. Peste 60% din şcolile brăilene nu au autorizaţie sanitară. Elevii din 229 de şcoli vor fi primiţi tot în clase insalubre, fără apă curentă şi cu toaleta în fundul curţii.

BUZĂU. Doi adolescenţi din Buzău au fost uitaţi, la ora închiderii, în liftul celui mai mare magazin din oraş. Marian Costea (17 ani) şi Robert Cristea (16 ani) au stat blocaţi mai bine de o oră, între două etaje, după ce personalul magazinului Winmarkt a închis sistemele de siguranţă şi a plecat acasă. Tinerii au sunat la 112 după ce au rămas fără aer condiţionat.

CARAŞ-SEVERIN. Cei patru copii ai femeii ucise, vineri, de concubinul ei au ajuns la Protecţia Copiului Caraş-Severin şi urmează să fie încredinţaţi unui asistent maternal.

CĂLĂRAŞI. Aproape 50 din cei 350 de asistenţi maternali din judeţ vor să demisioneze şi să plece în străinătate, după reducerea cu 25% a salariilor. Lunar, asistenţii primesc acum 510 lei.

CLUJ. Fostul prefect al Clujului, Călin Platon, a rănit grav, vineri seară, o mamă şi un bebeluş de trei luni. Femeia traversa pe o trecere de pietoni şi împingea căruciorul în care se afla copilul, iar Platon nu a acordat prioritate.

CONSTANŢA. Neptun, mai tare ca Mamaia. Datorită tarifelor reduse la cazare, staţiunea Neptun are un grad de ocupare de 60% în acest weekend, cu 41.000 de turişti. La Mamaia sunt 38.000 de persoane.

COVASNA. Spitalele din Covasna sunt pline de datorii. Cele patru unităţi din judeţ trebui să achite peste şase milioane de lei furnizorilor de medicamente, datorii restante încă din anul 2005.

DÂMBOVIŢA. Sute de persoane au dat în judecată Primăria Târgovişte pentru că nu vor să plătească taxa lunară de gunoi de 16 lei. Târgoviştenii spun că această taxă este ilegală.

DOLJ. Învaţă să-şi trateze dependenţa de internet. Proiectul european Netscape va fi lansat luni la Craiova şi 15 dependenţi de calculator din România, Turcia, Grecia şi Polonia, vor învăţa cum să scape de obsesia internetului.

GALAŢI. Concedieri doar pe hârtie. Niciun funcţionar gălăţean nu a fost dat afară, chiar dacă au fost anunţate 1.200 de disponibilizări. Fie au fost transferaţi de la o instituţie la alta, fie au fost mutaţi la societăţi comerciale noi.

GIURGIU. Criză de medici. Doar trei doctori îi au în grijă pe cei 120 de pacienţi de la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Izvoru, unitate la care ar trebui să fie şase medici.

GORJ. Îşi caută de doi ani banii în carul cu fân. Lui Constantin Gârniceanu (53 de ani), din Rovinari, i-au dispărut din cont, în 2008, 12.000 de lei, şi va da în judecată banca BRD pentru a-şi recupera paguba.

HARGHITA. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a epuizat fondurile pentru medicamentele compensate sau gratuite. Datoriile CJAS faţă de farmaciile din judeţ depăşesc patru milioane de lei.

HUNEDOARA. Cea mai aşteptată sărbătoare a hunedorenilor din Ţinutul Pădurenilor este Festivalul „Drăgan Muntean", eveniment la care vor fi prezenţi azi peste 5.000 de persoane.

IALOMIŢA. Focar de rabie la Coşereni. Comuna aflată la 40 de kilometri de Bucureşti este în carantină de gradul trei după ce medicii veterinari au depistat o pisică bolnavă. Carantina este instituită pe o distanţă de 30 de kilometri.

IAŞI. Amenzi pentru comisioanele de risc. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au amendat trei unităţi ale băncii Volksbank, cu câte 20.000 de lei, după ce au introdus în contracte comisioanele ilegale.

ILFOV. O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite într-un accident care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Tunari. Şoferul unui BMV nu a acordat prioritate şi a lovit un autoturism, care a fost proiectat într-o altă maşină.

MARAMUREŞ. Cornuri mucegăite într-un hipermarket din Baia Mare. Comisarii de la Protecţia Consumatorului au amendat cu 2.000 de lei magazinul şi au retras de pe rafturi produsele vechi.

MEHEDINŢI. Bani de la buget pentru parcări. Primăria Drobeta-Turnu Severin a alocat 12 milioane de lei pentru amenajarea, până anul viitor, a 21 de parcări în cele mai aglomerate zone ale oraşului.

MUREŞ. Suspecţii în cele patru cazuri de omor din localitatea Crăciuneşti au fost arestaţi pentru 29 de zile. Dobondi Ocsy şi Janko Istvan sunt acuzaţi că au comis, într-o lună, patru crime similare: toate victimele au fost ucise în somn, în casele lor.

NEAMŢ. Conducerea Parcului Naţional Vânători pregăteşte eliberarea primilor cinci zimbri în Munţii Neamţului. Evenimentul va avea loc la începutul anului 2011 şi are drept scop repopularea zonei nordice a Carpaţilor Orientali. Animalele vor fi eliberate la cinci kilometri de ultima aşezare umană de pe Valea Cracăului și vor fi monitorizate prin cipuri electronice.

OLT. „Înălţarea Domnului", misiune imposibilă. Lucrările începute în 1996 la cea mai importantă catedrală din judeţ au fost sistate din nou, din lipsă de bani. Tranşa de 130.000 de lei, alocată anul acesta de Consiliul Judeţean, a fost deja epuizată.

PRAHOVA. Concurs pentru brand-ul oraşului Ploieşti. 60 de tineri, cu vârste între 15 şi 23 ani, vor crea, la 11 şi 12 septembrie, un brand, un slogan şi un simbol reprezentativ pentru Ploieşti.

SATU MARE. O iurtă este principala atracţie a Zilelor Culturale Maghiare „Partium" de la Satu Mare. Vizitatorii cortului tradiţional mongol fabricat din lână au ocazia să afle cum trăiesc nomazii.

SĂLAJ. Doar trei producători şi-au expus marfa la târgul de produse tradiţionale „Satul sălăjean", care s-a deschis ieri la Zalău.

SIBIU. Maşini puternice şi fete frumoase „Auto Moto Show". Peste 100 de pasionaţi de maşini şi motoare din întreaga ţară şi-au dat întâlnire, în acest weekend, la primul eveniment auto-moto din Sibiu.

SUCEAVA. Orăşenii din Milişăuţi vor să redevină săteni. Locuitorii vor vota astăzi revenirea localităţii la statut de comună, nemulţumiţi de taxele prea mari pe care le au de plătit la oraş.

TELEORMAN. Au început Zilele Alexandriei. Timp de trei zile, localnicii au parte de spectacole, concerte, concursuri şi târguri. Azi, pe scena din centrul oraşului vor cânta Viţa de Vie şi Proconsul, iar mâine, de la ora 22.00, trupa Iris.

TIMIŞ. Delicii dulci în borcane colorate. Peste 20 de gurmanzi din Timişoara au învăţat ieri, în cadrul unui atelier culinar, cum se pot prepara cele mai grozave dulceţuri fără conservanţi. Ei au pictat apoi borcanele.

TULCEA. Drum reparat pentru turişti. Marţi se va încheia reabilitarea drumului care duce spre Murighiol - Uzlina şi astfel se va ajunge mult mai repede în zona turistică.

VASLUI. Canicula umple Secţia de Pneumologie. Medicii de la Spitalul Judeţean din Vaslui au tratat peste 500 de pacienţi cu viroze respiratorii şi pneumonii. Majoritatea sunt copii şi bătrâni, îmbolnăviţi de îngheţată sau de aerul condiţionat.

VÂLCEA. CET Govora va primi pentru retehnologizare 57 milioane de euro, din bani europeni. Termocentrala furnizează agent termic şi apă caldă populaţiei din Râmnicu Vâlcea şi curent electric pentru firmele din parcul industrial Râureni.

VRANCEA. Viticultorii vrânceni ameninţă cu mutarea cramelor în străinătate. Producătorii cer eliminarea reglementării din Codul Fiscal care prevede închiderea antrepozitelor pentru neplata datoriilor către stat în 60 de zile.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite