Jandarmii au tras in plin asupra hotilor de benzina
0In noaptea de vineri spre sambata, conductele magistralei de petrol din judetul Ilfov au fost transformate intr-un adevarat teatru de razboi. Pentru prima data de cand au primit in paza aceste
In noaptea de vineri spre sambata, conductele magistralei de petrol din judetul Ilfov au fost transformate intr-un adevarat teatru de razboi. Pentru prima data de cand au primit in paza aceste obiective, jandarmii au executat foc in plin asupra benzinarilor ilfoveni. Rezultatul: unul dintre hotii de carburant a fost grav ranit, fiind la un pas de moarte. La randul lor, prietenii celui ranit au tras si ei asupra jandarmilor, folosind arme artizanale. Una din patrulele de jandarmi din zona comunei Peris a intrat, vineri noaptea, in alerta maxima. In apropierea lacului Peris, a fost descoperita o instalatie artizanala de sustras carburant, proaspat montata pe una din conductele Societatii Petrotrans. Jandarmii au anuntat imediat cazul la postul de Politie Peris, dupa care au chemat la fata locului si angajatii Petrotrans. Numai ca, la cateva minute, si-au dat seama ca sunt urmariti de mai multi indivizi, unii ascunsi prin boschetii din jur, altii urcati pe terasamentul de cale ferata din apropiere. A fost momentul in care patrula jandarmilor i-a somat pe suspecti si a incercat sa-i retina. Dupa o urmarire de cateva minute, unul dintre jandarmi s-a aruncat la pamant si a strigat ca cineva trage asupra sa. Imediat, colegii sai au somat agresorii, conform consemnului, au executat foc de avertisment, dupa care au tras in plin asupra hotilor. Acestia din urma au reusit sa dispara, iar jandarmii s-au intors la instalatia artizanala. La circa doua ore dupa miezul noptii, aceeasi patrula a fost anuntata ca la spitalul din Peris a fost adus un individ impuscat in toracele stang. Omul fusese transportat cu o Dacie gri fara numere de inmatriculare si abandonat la poarta spitalului de catre trei persoane care au refuzat sa-si decline identitatea. A urmat o ancheta a Politiei Ilfov, in urma careia s-a constatat ca cel ranit se numeste Stan Nicolae, domiciliat in comuna Niculesti (judetul Dambovita). Acesta a refuzat sa dea declaratii ofiterilor de politie, recunoscand insa ca a fost ranit in zona lacului Peris. Varianta sa este ca a fost impuscat nevinovat in timp ce se afla la pescuit de noapte. Din cauza starii grave in care se afla, Stan Nicolae a fost transportat, sambata dimineata, la Spitalul de Urgenta din Bucuresti, in prezent fiind in afara oricarui pericol. Col. Florian Cismasu, comandantul Jandarmeriei Ilfov, este de parere ca oamenii sai si-au facut datoria, uzul de arma avand loc in conditii perfect legale. El a adaugat ca astfel de masuri vor avea loc in continuare, pana cand mafia benzinarilor va fi total eradicata.