Israelul a trimis in Irak o unitate de elita
Fortele speciale israliene opereaza in vestul Irakului pentru a localiza lansatoare de rachete care ar putea fi folosite impotriva Israelului, se afirma in ultimul numar al Jane's Foreign Report,
Fortele speciale israliene opereaza in vestul Irakului pentru a localiza lansatoare de rachete care ar putea fi folosite impotriva Israelului, se afirma in ultimul numar al Jane's Foreign Report, citat in editia de luni a cotidianului Jerusalem Post, informatii pe care autoritatile israliene au refuzat insa sa le comenteze. Potrivit raportului, un comando de elita israelian a primit ordinul sa "descopere toate locatiile utilizate, sau care ar putea fi utilizate de catre bateriile de rachete irakiene". In articol se afirma ca "atat Israelul, cat si SUA nu au nici o idee daca, si ce anume, ascunde Saddam Hussein", si adauga ca aceasta lipsa de informatii l-a determinat pe premierul israelian Ariel Sharon sa initieze aceasta operatiune de recunoastere. Citand surse israeliene, raportul sustine, de asemenea, ca Israelul este ingrijorat de faptul ca Irakul ar putea recurge la piloti kamikaze pentru a ataca tinte de pe teritoriul israelian folosind metoda japoneza utilizata impotriva Statelor Unite in cel de-al doilea razboi mondial.





















































