Ioan Gyuri Pascu s-a întors la Divertis - revista presei mondene

Presa mondenă de azi scrie despre revenirea lui Ioan Gyuri Pascu în grupul Divertis, problemele din familia Luciu, sau problemele cu greutatea ale Gabrielei Cârstea. Printre alte subiecte, senatoarea Vasilescu a ieşit la mall împreună cu un coleg, şi Lăcătuş a avut probleme în vacanţa din Bulgaria.
Ioan Gyuri Pascu s-a întors la Divertis. Din toamnă, Ioan Gyuri Pascu se alătură la Pro TV colegilor săi de la Divertis, Silviu Petcu, Doru Antonesi, Florin Constantin, Cristian Greţcu, Cătălin Mireuţă şi Doru Pîrcălabu. Actorul va jongla cu umorul în cadrul unei rubrici permanente din prima oră de program Divertis de la Pro TV. “Colegii mei au venit cu o idee interesantă, care mi-a plăcut, aşa că am acceptat”, a mărturisit Ioan Gyuri Pascu, citat de Click!.
Părinţii Nicoletei Luciu vor să divorţeze. Detalii cutremurătoare despre familia Nicoletei Luciu ies la iveală ca urmare a unui scandal creat de tatăl ei, Ion. Bărbatul despre care se spune că i-a terorizat copilăria vedetei de la Acasă şi-a dat în petic şi cu câteva seri în urmă. Surse din Poliţie au mărturisit pentru Libertatea că Ion a venit, beat mort, la poarta casei din Buftea, unde vedeta locuieşte cu mama, fiul şi prietena ei, Luminiţa, ca să-şi ia soţia acasă cu forţa.
Gabriela Cristea s-a îngrăşat. 20 de kilograme! Atât a luat în greutate Gabriela Cristea, după ce s-a văzut femeie măritată, la casa ei. Vedeta Kanal D a fost surprinsă de fotoreporterii Click! făcând plajă la piscină. Pe vremea când a pozat în revista Playboy, în urmă cu nouă ani de zile, Gabriela Cristea a fost catalogată drept unul dintre cei mai “împănaţi” iepuraşi autohtoni. Atunci, Gabi cântărea aproximativ 70 de kilograme, iar formele ei bine rotunjite au făcut furori.
Senatoarea Lia Olguţa Vasilescu şi-a răsfăţat la mall un coleg deputat. Senatoarea Lia Olguţa Vasilescu are o relaţie specială cu deputatul Claudiu Manda. Cei doi au fost surprinşi de paparazzii CANCAN, în urmă cu câteva zile, în nişte ipostaze inedite, care i-au facut pe unii să creadă că între cei doi ar exista mai mult decât o amiciţie. Pesediştii Olguţa şi Claudiu au luat la rând magazinele de fiţe din mall Baneasa, în căutare de accesorii scumpe. Deşi ambii sunt căsătoriţi - Olguţa e măritată cu fostul reporter Pro TV Ovidiu Vlasopol şi este gravidă în cinci luni, iar Claudiu are un baiat -, cei doi păreau să formeze un cuplu.
Lui Lăcătuş i s-a ridicat de două ori maşina în Bulgaria. Aflat în vacanţă, în staţiunea Nisipurile de Aur (Bulgaria), Marius Lăcătuş (45 de ani) a trecut prin clipe grele weekendul trecut. Fostei vedete a Stelei i-a fost ridicată maşina de două ori pentru parcare neregulamentară. După cele două peripeţii nefericite, familia Lăcătuş a ales să-şi scurteze vacanţa şi să revină în ţară, conform Libertatea.




















































