INTERVIU Alexis Cochino, pediatrul care a izbucnit în plâns de mila copiilor ce nu pot fi trataţi: „Dacă nu facem nimic vor muri copiii şi adulţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De două luni, la fiecare două săptămâni, imunologilor pediatri li se spune că vor primi imunoglobuline pentru a-i trata pe pacienţi. România se confruntă cu a două criză de imunoglobuline, care a produs deja un deces în rândul adulţilor, după cea de acum patru ani, când din cauza unor încurcături birocratice, copiii şi adulţii cu imunodeficienţă au fost privaţi de tratamente, a explicat medicul Alexis Cochino într-un interviu pentru „Adevărul”.

 Zeci de persoane au protestat miercuri în faţa Guvernului, cerând rezolvarea crizei. Medicul pediatru imunolog Alexis Cochino a izbucnit in lacrimi in timpul unui interviu în momentul în care a explicat situatia critică a aproape 100 de copii, a căror viaţă e pusă în pericol din cauza lipsei imunoglobulinei.

„Pacienţii au ajuns cu anticorpii la un prag dezatruos, în sensul că orice infecţie pe care o iau le poate fi fatală. Avem deja situaţii în care copii din alte centre au fost trimişi la noi, la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului. De pildă, au fost trimişi aici doi copii din Timişoara, care sunt în stare mai gravă, adică au o imunodeficienţă gravă şi la ei riscurile sunt cele mai mari riscuri”, spune medicul Alexis Cochino.

În ce măsură a fost procurată imunoglobulină din străinătate?

Nu putem face noi ca spital aşa ceva, statul român trebuie să fie responsabil de astfel de achiziţii. Pe mine nu m-a întrebat nimeni, niciodată, nimic. Este prima dată când sunt întrebat de către autorităţi despre această problemă, respectiv lipsa de imunoglobulină. 

În cazul copiilor, ce efecte are?

Copiii care au nevoie de imunoglobulină au o lipsă de anticorpi genetică, aşa s-au născut, deci nu e o boală pe care au dezvoltat-o pe parcurs, ci vorbim de boli genetice, aşa sunt ei construiţi, să nu fie în stare să îşi facă proprii anticorpi în cantităţi suficiente şi de o calitate suficientă. Dacă noi nu-i ajutăm cu suplimente de imunoglobulină, care se administrază lunar, cu produsele existente până acum pe piaţă, ei fac infecţii, şi dintre cele obişnuite pe care le facem noi, dar şi din altele, mai grave. Şi, aceste infecţii le pun în pericol viaţa. De exemplu, două dintre familiile ai căror copiii îi urmărim şi au un astfel de diagnostic au câte un copil decedat cu aceeaşi boală. 

Ce speraţi să obţineţi?

Am o singură solicitare: e nevoie de imunuglobulină pentru că o să moară copiii. Reacţii ale părinţilor există de cinci luni. Oficial, în luna iulie, Asociaţia Pacienţilor cu Imunodeficienţă a depus o cerere de audienţă la Ministrul Sănătăţii, care a fost ignorată cu succes până la sfârşitul toamnei. Au şi ieşit să protesteze în faţa Ministerului Sănătăţii şi degeaba. De două luni, din două în două săptămâni, ni se spune că vor veni imunoglobulinele, dar nu au de unde să vină în condiţiile actuale. Nu au de unde pentru că nu s-a făcut nimic, practic, în acest sens. 

Ministerul Sănătăţii spune că există doze de imunoglobulină. 

Aceste faimoase doze existente în ţară, despre care se spune că ar acoperi urgenţele, nu sunt toate imunoglobuline de care avem noi nevoie. Imunoglobulină e un termen generic dar ele pot fi de multe feluri, noi nu avem nevoie de oricare fel de imunoglobulină, ci de anumite tipuri. Deci acele stocuri despre care vorbeşte Ministerul Sănătăţii nu acoperă întregul spectru. E ca şi cum îţi ia foc casa şi tu vii şi tragi cu un pistol cu apă. E cam pe-acolo. Dacă nu facem nimic vor muri copiii şi adulţii. 

Aţi pierdut până acum pacienţi?

Noi încă nu pentru că din fericire mai avem rezerve. Ştim ce s-a întâmplat în urmă cu ani şi am preferat să avem întotdeauna rezerve. Ultima astfel de criză a fost acum patru ani, când s-au hotărât brusc că banii pe programul naţional de sănătate respectiv nu mai vin direct de la Ministerul Sănătăţii ci trec prin casele de asigurări de sănătate, dar au uitat atunci să le spună acest lucru şi caselor de asigurări de sănătate. A durat câteva luni până să se lămurească Ministerul Sănătăţii cu CNAS şi, din păcate, copiii au stat după imunoglobuline, au făcut infecţii dar din fericire niciunul nu a murit la vremea respectivă.

Criza imunoglobulinei scoate în stradă părinţii copiilor aflaţi în pericol. Un medic pediatru a izbucnit în lacrimi de mila micuţilor ce nu pot fi trataţi

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite