ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii au fost amendate
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a sancţionat ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii cu amendă contravenţională în valoare de 0,5% din capitalul
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a sancţionat ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii cu amendă contravenţională în valoare de 0,5% din capitalul social, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei în domeniul pensiilor private obligatorii şi facultative.
La Registrul Comerţului, ING Asigurări de Viaţă era înscrisă în februarie 2008 cu un capital de 45,042 milioane de lei, iar ING Fond de Pensii, cu un capital de 232 milioane de lei (aprilie 2008). În aceste condiţii, amenda ING Asigurări de Viaţă se ridică la 225.210 lei, iar cea a ING Fond de Pensii, la 1,16 milioane de lei.
ING Asigurări de Viaţă a încălcat prevederile articolului 86 din Legea 204/2006 privind pensiile facultative şi Hotărârea 21/2008 a Consiliului CSSPP referitoare la externalizarea activităţii de administrare şi investire a activelor fondului de pensii, în contextul legal al sistemului pensiilor private din România, potrivit CSSPP.
Cele două companii amendate au anunţat că vor contesta decizia Comisiei şi vor discuta cu reprezentanţii instituţiei pentru clarificarea situaţiei. ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii deţin prima poziţie pe piaţa asigurărilor de viaţă, respectiv piaţa de pensii private obligatorii (Pilonul II). (Mediafax)





















































