Infractor periculos, prins la sase ani de la evadarea din masina Politiei | adevarul.ro

Infractor periculos, prins la sase ani de la evadarea din masina Politiei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un detinut foarte periculos - acuzat de omor deosebit de grav si urmarit prin Interpol dupa ce, acum sase ani, a evadat dintr-o masina a Politiei - a fost prins, miercuri, pe o strada din sectorul 2

Un detinut foarte periculos - acuzat de omor deosebit de grav si urmarit prin Interpol dupa ce, acum sase ani, a evadat dintr-o masina a Politiei - a fost prins, miercuri, pe o strada din sectorul 2 al Capitalei, informeaza surse din Politie. Valentin Condrea (38 de ani) a fost prins de politistii de la Serviciul Urmariri si de luptatori ai Serviciului Politiei de Interventie Rapida. El era cautat de politisti din octombrie 1998, fiind dat in urmarire internationala in iunie 2000. Condrea are la activ mai multe condamnari, pentru fapte comise cu violenta si, potrivit politistilor, este un infractor deosebit de periculos. Astfel, Condrea are la activ o condamnare la 23 de ani de inchisoare pentru omor, emisa de Tribunalul Bucuresti la 15 octombrie 1999. El mai are un mandat de executare a unei pedepse de 12 ani de inchisoare pentru furt calificat, unul de doi ani de inchisoare pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, precum si o condamnare pentru evadare. In 22 octombrie 1998, Valentin Condrea si Serban Gon - arestati pentru omor si pentru spargerea a peste o suta de locuinte - au fugit dintr-o masina a Sectiei 21 Politie, care ii transporta la o reconstituire a jafurilor comise. Cand autoturismul a ajuns pe strada Laboratorului (sectorul 3), cei doi au invocat ca trebuie sa-si satisfaca nevoile fiziologice si au coborat din masina politiei. Detinutii i-au lovit cu catusele pe cei trei politisti din escorta, au deschis portierele si au fugit. Cei doi evadati au mai fost acuzati ca, in 4 ianuarie 1998, impreuna cu Adrian Dumitrescu, l-au omorat pe complicele lor, Viorel Munteanu (30 ani), care amenintase ca-i va denunta daca nu-i vor da partea dintr-o spargere la care au participat toti. Trupul lui Munteanu a fost aruncat intr-o hazna din Chitila, iar cadavrul acestuia a fost gasit la 10 februarie 1999. Dumitrescu a recunoscut ca a participat la uciderea lui Munteanu si este in inchisoare. Serban Gon s-a predat la scurt timp dupa evadare, la sediul Parchetului Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, dar Valentin Condrea nu a putut fi gasit de politisti si a fost dat in urmarire internationala.

Top articole

Partenerii noștri