Indolenta mai-marilor C.J. Brasov blocheaza aplicarea Legii venitului minim garantat
Potrivit estimarilor "orientative" ale DMSS si Directiei de Statistica Brasov, aproximativ 22.000 de familii din judetul Brasov - adica peste 60.000 de napastuiti, reprezentand circa 10% din populatia
Potrivit estimarilor "orientative" ale DMSS si Directiei de Statistica Brasov, aproximativ 22.000 de familii din judetul Brasov - adica peste 60.000 de napastuiti, reprezentand circa 10% din populatia judetului - urmeaza sa beneficieze de prevederile Legii venitului minim garantat. Inca din prima zi a noului an, multi dintre ei s-au si prezentat la primarii pentru depunerea cererilor. Numai ca - acolo unde s-a mai gasit cate cineva care sa-i tina de vorba - amaratii au aflat ca vor mai avea de asteptat mult si bine pana la primirea ajutoarelor promise de Guvern, care i-ar mai scoate, cat de cat, din foame. Cauza? Indolenta mai-marilor Consiliului Judetean Brasov, care, pana la ora actuala, a blocat, pur si simplu, aplicarea Legii venitului minim garantat. Astfel incat, pana in prezent, prevederile Programului comun intocmit de ministerele lui Marian Sarbu si Octav Cozmanca pentru aplicarea legii au ramas, la Brasov... "cum ne-am inteles". Repetatele adrese primite in noiembrie-decembrie anul trecut din partea DMSS si Prefecturii Brasov, in scopul inceperii aplicarii acestui program, au fost ignorate cu nonsalanta de prezidentul C.J. Brasov, Aristotel Cancescu, si de subalternii sai. Pe motiv ca "nu e nici o graba, sunt alte probleme mai urgente" - ca, de pilda, aprobarea primelor "de reprezentare" pentru functionari si consilieri, totalizand 750 milioane lei, plus o vacanta de 2 saptamani intre Craciun si Sf. Ion -, discutarea si aprobarea bugetului judetului pe 2002 au fost amanate "la anu'". Fapt ce a facut ca nici bugetele localitatilor sa nu poata fi aprobate pana acum de consiliile locale. Tot "pentru la anu'" au fost lasate si intalnirile cu primarii si sefii serviciilor sociale din primarii, cerute insistent de DMSS si Prefectura Brasov inca din noiembrie trecut. Ca sa nu mai spunem ca, la consfatuirea de la Cluj-Napoca, organizata in noiembrie 2001 de Ministerul Muncii si Ministerul Administratiei Publice, pentru stabilirea modului de aplicare a H.G. 1099/2001, din partea C.J. Brasov nu a participat nimeni, pe motiv ca institutia... nu are un serviciu de asistenta sociala! Aceasta in vreme ce - in treacat fie spus - la putina vreme dupa instalarea in functie, in vara lui 2000, a prezidentului Cancescu, o jumatate de duzina de angajate de la firmele acestuia au devenit brusc si salariate ale C.J. Brasov, una dintre ele "prinzand" chiar si o bursa de 2 luni in Italia, pentru o specializare in... asistenta sociala! Dar indolenta mai-marilor C.J. Brasov - "prinsi" mai tot timpul ba cu afacerile personale, ba cu voiajuri "de lucru" in strainatate - nu se opreste aici. Desi formularele tipizate pentru intocmirea dosarelor beneficiarilor Legii 416/2001, precum si materialele anexe (afise, pliante explicative etc.) trimise de MMSS au ajuns la C.J. Brasov in zilele de 20 si 21 decembrie trecut, nici pana astazi ele nu au fost distribuite primariilor din judet. Motivul: in 21 decembrie, in cap cu prezidentul Cancescu, functionarii C.J.-ului au intrat in vacanta de Craciun, pe care si-au tras-o pana la Sf. Ion, asa ca "hartogaria" a fost depozitata intr-o debara, unde zace si acum! Lasati in bezna de Consiliul Judetean, consilierii locali si primarii din localitatile judetului Brasov - care au mai aflat cate ceva despre ce au de facut pentru aplicarea Legii venitului minim garantat doar la sedintele zonale ale Comisiei Consultative Judetene, organizate de Prefectura - s-au molipsit si ei, rapid, de indolenta mai-marilor administratiei judetene. Drept care, nici pana la ora actuala, consiliile locale nu au catadicsit sa adopte nici macar hotararile pentru stabilirea nivelurilor minime ale veniturilor lunare pe care beneficiarii Legii 416/2001 le pot obtine din utilizarea bunurilor mobile si imobile pe care, eventual, le detin. In aceste conditii, este mai mult decat evident ca, la Brasov, sabotata din start de indolenta mai-marilor Consiliului Judetean si, in majoritatea localitatilor, a primarilor si consilierilor locali, aplicarea Legii venitului minim garantat este pe cale sa se transforme, pentru mai bine de 60.000 de napastuiti ai soartei, intr-o simpla poveste, care nu tine nici de foame, nici de sete, nici de cald...




















































