Incendiu la un complex comercial din Afumaţi
Incendiu de proporţii într-un complex comercial din comuna Afumaţi, de lângă Bucureşti. O hală de peste 1.000 de metri pătraţi a luat foc aseară. Peste 50 de pompieri de la Inspectoratul
Incendiu de proporţii într-un complex comercial din comuna Afumaţi, de lângă Bucureşti. O hală de peste 1.000 de metri pătraţi a luat foc aseară. Peste 50 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov şi cei de la ISU Bucureşti s-au luptat toată noaptea cu flăcările. Incendiul a fost izolat în timpul nopţii, dar nu a fost stins nici la această oră. Nu au fost înregistrate victime, dar potrivit primelor estimări, pagubele materiale sunt semnificative.
Incendiul a distrus toată marfa depozitată în două hale dintr-un complex comercial din comuna Afumaţi. Incinta era plină cu haine, iar flăcările s-au extins cu repeziciune. Misiunea angajaţilor de la ISU a fost îngreunată şi de faptul că cel mai apropiat hidrant se afla la 2 kilometri distanţă.
Persoanele care au închiriat depozite în halele afectate de incendiu nu au mai putut să-şi salveze marfa.
Autorităţile au deschis o anchetă. Oamenii legii spun că sunt puţine şanse ca focul să fi fost provocat de o mână criminală, însă nu exclud în totalitate această ipoteză.



















































