"În spatele Marilor Români se află reflexe condiţionate"
0Zoe Petre, unul dintre istoricii care s-au diferenţiat de multe ori, prin opinii, de restul lumii academice, nu consideră surprinzătoare rezultatele campaniei Mari Români şi atrage atenţia
Zoe Petre, unul dintre istoricii care s-au diferenţiat de multe ori, prin opinii, de restul lumii academice, nu consideră surprinzătoare rezultatele campaniei Mari Români şi atrage atenţia asupra lipsei de reprezentativitate, mai ales sociologică, a acestor rezultate.
- Ce părere aveţi despre topul celor 10 Mari Români?
- În primul rând, recunosc că am urmărit numai până la nominalizări, pe urmă mi-am pierdut interesul. Topul, aşa cum a ieşit el, mi se pare congruent cu istoria pe care o învaţă românii la şcoală de 150 de ani, cu literatura care o învaţă. Este notabil şi o surpriză că se află în acest top Richard Wurmbrand, pentru că el nu are nici pe departe notorietatea altora de acolo. Nu putem şti însă cum anumite persoane sau asociaţii s-au mobilizat să îl voteze. Nu mă surprinde, dar iarăşi este un lucru notabil că se află Carol I în top şi atât de sus, pentru că înseamnă că a fost totuşi şi ceva gândire în spatele opţiunilor, pentru că el nu era o personaliate cu vocaţie de star care să atragă atâtea voturi. Prezenţa lui Antonescu, în schimb, cred că era o fatalitate, pentru că mulţi nu vor în continuare să creadă că el a fost eroul secret al lui Ceauşescu. Antonescu este văzut ca un antisovietic, ca o victimă, iar românii nu au conştiinţa Holocaustului ca să îşi schimbe părerea despre el. Cred că în spatele voturilor pentru Marii Români se află reflexe condiţionate, fiindcă acest concurs s-a adresat unor stereotipii care creează un sistem autoreferenţial când e vorba de facerea unor astfel de opţiuni. Recunosc imediat impactul unui canon al istoriei şi culturii naţionale. Eminescu şi Eliade sunt două astfel de reflexe. Cred că în spatele prezenţei celor doi în top nu stă o lectură temeinică a operei vreunuia dintre ei, sunt doar lucruri auzite, recuperate de la alţii, dar până la urmă am avut de-a face cu o emisiune adresată marelui public, care a răspuns ca atare.
- Cât de mult reprezintă acest top poporul român?
- Mulţi dintre oameni chiar nu s-au gândit măcar să dea un telefon, aşa cum mulţi nu ştiu să folosească internetul ca să dea un email, aşa cum mulţi, ca şi mine, nici măcar nu s-au obosit să facă o opţiune. Este vorba de 400.000 de voturi, trebuie să măsurăm acest top la adevărata lui valoare, pentru că e clar că nu e vorba de conştiinţă naţională colectivă.
Mai suntem încă vreo 20 de milioane care nu ne-am exprimat părerea, şi atunci topul acesta e foarte puţin reprezentativ, mai ales că nu a fost nici măcar eşantionat, ci pur şi simplu s-a aderesat unor oameni care au avut disponibilitatea să participe la concurs.
- A fost campania mai mult program de divertisment?
- Da, aşa cum l-au şi prezentat la început. Dar este totuşi un divertisment elevat, mai elevat decât multe alte producţii, care a prilejuit şi invitarea unor oameni de calitate şi a şi generat numeroase discuţii în afara emisiunilor propriu-zise, ceea ce nu are de ce să fie rău.
- Care ar fi fost opţiunea dumneavoastră?
- Mi se pare că toată povestea asta cu "cel mai" e o prostie. Se poate face pe domenii, dar nu cred că istoria de milenii a unui neam poate fi dominată autoritar de o singură persoană.
Probabil că dacă aş fi avut vreo idee nu mă împiedica nimic să mă exprim, dar, repet, mi se pare o prostie.
Stefan cel Mare a câştigat şi bătălia de la TVR
Campania Mari Români şi-a desemnat câştigătorul - domnitorul ştefan cel Mare. Acesta a primit 21,3% din totalul celor aproape 400.000 de români care au votat în cursul celor aproape patru luni ale etapei finale. Campania "Mari Români" este realizarea unui format britanic, difuzat prima oară de BBC. Prezentată de Florin Iaru, Radu Naum şi Irina Păcurariu, întreaga producţie a costat 600.000 de euro, bani cheltuiţi pentru realizarea emisiunilor propriu-zise, a celor 10 documentare despre fiecare dintre finalişti, deplasările prin ţară necesare vox populi despre campanie, construirea şi administrarea site-ului www.mariromani.ro şi a promovării proiectului. Parteneriate media, aproape 7.000 de spoturi difuzate pe canalele Televiziunii Publice, dar şi 35 de panouri de publicitate stradală au constituit întreaga promovare, care a adus o audienţă medie de aproape un milion de telespectatori pe ediţie. Cele mai vizionate emisiuni au fost cea de debut cu 1.511.000 de telespectatori, în 27 mai, urmată de ultima ediţie, cea în care s-a aflat câştigătorul, cu 1.468.000 de telespectatori, adică o cotă de piaţă de 18,6% în seara de sămbătă. Campania a însemnat şi implicarea a mai multor personalităţi publice, fiecare ca suporter/avocat al unuia dintre finalişti: Vlad Craioveanu (ştefan cel Mare), Bogdan Naumovici (Nadia Comăneci), Adrian Cioroianu (Ion Antonescu), Ioan T. Morar (Al.I. Cuza), Andrei Gheorghe (Mihai Eminescu), Mircea Diaconu (Mihai Viteazu), Dragoş Bucurenci (Mircea Eliade), Dan C. Mihăilescu (Constantin Brâncuşi), Sandra Pralong (Carol I) şi Stejărel Olaru (Richard Wurmbrand). (V.I.)
Top Mari Români
1. Ştefan cel Mare 77.493 voturi
2. Carol I 52.474 voturi
3. Mihai Eminescu 50.640 voturi
4. Mihai Viteazu 48.725 voturi
5. Richard Wurmbrand 46.973 voturi
6. Ion Antonescu 27.483 voturi
7. Mircea Eliade 17.019 voturi
8. Alexandru Ioan Cuza 16.383 voturi
9. Constantin Brâncuşi 14.831 voturi
10. Nadia Comăneci 11.825 voturi























































