In lume
Che c'e con questa porca miseria? Măsuri. Imaginea de mai sus nu e din Africa, ci dintr-o ţară puternic industrializată. (Altfel, cum s-ar produce atâtea gunoaie, nu?) Aşa arăta
Che c'e con questa porca miseria?
Măsuri. Imaginea de mai sus nu e din Africa, ci dintr-o ţară puternic industrializată. (Altfel, cum s-ar produce atâtea gunoaie, nu?) Aşa arăta miercuri peisajul lângă Napoli, oraş unde a avut loc prima şedinţă a noului guvern Berlusconi.
O reuniune cu iz a Executivului, care a consfinţit şi primele măsuri privind combaterea infracţionalităţii şi imigraţiei ilegale. Ultima va fi inclusă în Codul Penal ca infracţiune, iar cei care închiriază locuinţe imigranţilor fac puşcărie şi plătesc amenzi usturătoare. Acum stai şi te întrebi cine ţipă la adresa românilor. De ce doar Italia a tolerat taberele ilegale şi de ce în Spania ai noştri sunt "un model de integrare socială". Iubesc Italia, dar nu cea de astăzi.
Diferenţă. Un sergent de artilerie american a fost condamnat de Curtea Marţială la 600 de zile de închisoare pentru "furt" şi "acte indecente" comise faţă de o japoneză la Hiroshima, fiind al doilea pedepsit în acelaşi dosar.
El a fost şi degradat la rangul de simplu soldat. Iniţial, militarii au fost acuzaţi de viol, iar anchetatorii japonezi au clasat cazul. Să înţelegem de aici că, dacă sărmanul Teo Peter ar fi fost femeie, ar fi avut parte de oarece dreptate? Sau suntem aliaţi de rang inferior? Acordul CPI, bată-l vina!
Sentinţă. Şi tot ceva de la americani. Democraţie, nu glumă la ei acasă! Un tribunal a cerut guvernului american să schimbe dimensiunea şi textura bancnotelor, deoarece dolarii sunt dificil de deosebit de către nevăzători.
Acţiunea a fost iniţiată de Consiliul Naţional al Nevăzătorilor Americani. Nu se grăbeşte nimeni să facă vreo schimbare, costurile sunt prea mari, dar a fost comandat un raport care să găsească soluţii de ajutorare. Oare cum şi în cât timp s-ar finaliza la noi o astfel de cerere? Bine că bancnotele noastre sunt diferite!























































