"Îmi pare rău că e bătrân"
Lascăr Zamfirescu, nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu, se numără printre cei patru colegi în viaţă ai regelui Mihai Respiră prestanţă prin toţi porii. Că doar e din neam de
Lascăr Zamfirescu, nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu, se numără printre cei patru colegi în viaţă ai regelui Mihai
Respiră prestanţă prin toţi porii. Că doar e din neam de boieri, de la Focşani, şi fiu de diplomat. Lascăr Duiliu Zamfirescu, asta scrie în actul lui de naştere: "Tata a vrut ca eu şi fratele meu să purtăm şi numele bunicului, zicea că o să ne ajute în viaţă". Modest şi reţinut, a acceptat cu greu să ne vedem, convins că n-are ce ne spune, c-o să ne irosească timpul. Am avut însă parte de-o întâlnire memorabilă. Şi de un om care-a rămas apropiat până peste poate regelui Mihai...
S-a născut pe 23 mai 1922, la Berlin, "că tata era acolo secretar de legaţie". Zece zile mai târziu a murit în România bunicul său, Duiliu Zamfirescu, cu biletele de tren în buzunar: "Venea la Berlin
să-şi vadă primul nepot, avea ideea asta că trebuie să aibă un băiat..." Copil de diplomat, şi-a urmat părintele peste tot, aşa că acum are ce povesti: "După Berlin, am plecat la Haga, după care Titulescu l-a trimis pe tata în America de Sud să înfiinţeze trei legaţii: în Brazilia, Argentina, Chile. Asta a fost o excursie à la Jules Verne, am stat la Rio de Janeiro trei ani, am fost la Şcoala Franceză cu fratele meu, ţiu minte toate străzile, a fost trai, nenică!, o splendoare!". La Lisabona, puştiului de 13-14 ani i s-a înfundat: "Tata m-a trimis la bunica, la Bucureşti, să-mi continui studiile".
Vacanţe în Italia cu voievodul Mihai
Nu ştie prea clar cum a ajuns în "Clasa Marelui Voevod Mihai de Alba Iulia", dar bănuieşte: "Regele Carol al II-lea ţinea foarte mult la taică-miu, îl aprecia foarte mult. Probabil a auzit că am venit în ţară şi vrând să aibă în clasă şi un om cu o anumită educaţie... În orice caz, s-a potrivit: am venit în clasa a V-a şi am fost, zic eu, foarte prieten cu regele Mihai. Astfel că, în vacanţele de vară, el a cerut voie să viu cu el, la maică-sa, la Florenţa. Că el pleca vara două luni la Florenţa, unde era regina Elena. Eu eram vara la tata, la Roma, că tata era ambasador aici, şi a primit telefon: <> . Şi m-am dus. În prima vacanţă, am stat vreo două-trei săptămâni la Vila Sparta. Ne duceam la muzee, ne plimbam cu maşina, regina stătea cu noi, era drăguţă şi blândă. În al doilea an, am fost în insula Brioni, lângă Coasta Dalmată, o insulă numai cu hoteluri. Aici a fost distracţia mare, că era şi sora reginei Elena, principesa Irina de Grecia. Şi acolo era mania bicicletelor, toată lumea era pe bicicletă. Şi ţiu minte că regele o lua pe maică-sa pe ghidon şi bineînţeles că eu rămâneam cu Irina şi trebuia s-o iau şi pe ea. Şi era să cădem şi-atâta mi-ar fi trebuit să păţească ceva!"
Prieten la bine şi la rău
Trei ani de zile i-a fost coleg de liceu voievodului. De la sfârşitul lui 1936 până în 1939, perioadă tulbure în istoria ţării, dar mai cu seamă tulbure pe plan personal: "Temele politice ale vremii poate că nu le abordam. Dar ale lui, personal, da. Adică, nu le discutam decât laconic, dar era foarte des cu ochii roşii. Plânsese. Pentru că nopţile erau teribile. El stătea la parter şi Carol stătea sus şi erau partide de poker, de... Şi asta îl durea teribil. Venea în clasă, bineînţeles că nu puteam să-l întreb, dar... Şi e stupid să spun eu asta, dar ştiu că ţinea la mine. Pentru că eu eram... eram un fel de bol în care-şi vărsa toate durerile..." Vorbeşte încet, aproape şoptit. Da, i-a fost apropiat celui care-avea să devină rege, dar nu-i place să răscolească printre amintirile dureroase. Mult mai mult îi place să rememoreze şotiile şi năzdrăvăniile. "Tribunalele" organizate ad hoc la Peleş, pentru judecarea unui coleg mai obraznic, după-amiezele petrecute cu voievodul, plimbările cu Jaguarul albastru... "Mihai avea multe maşini, dar asta era teribilă. Era joasă, cu un motor foarte lung, avea în faţă două locuri, dar stăteai aşa, cu picioarele aproape la orizontală. Cu asta mergeam prin apropierea Bucureştiului, venea şi mă lua la vânătoare de ciori. Iarna, ne duceam la cazarma de la Băneasa, unde era un teren drept, ca o oglindă. Şi îşi făcea vânt cu maşina, şi pe urmă cârmea brusc şi maşina începea să se învârtească, să se învârtească, până ajungeam la margine!"
Cursă cu peripeţii
Cald şi jovial, pe măsură ce discuţia se înteţeşte, Lascăr Zamfirescu îşi aminteşte amuzat că era de multe ori să-ncheie socotelile cu viaţa. O cursă de maşini copilărească, petrecută când era-ntr-a VII-a, putea să se sfârşească rău de tot. Din fericire, s-a soldat "doar" cu un picior rupt, ţinut în ghips un an de zile: "S-a întâmplat prin luna mai: eu, regele şi Costache Malaxa am plecat către Snagov şi-n spatele nostru, Siguranţa într-un Chrysler. La întoarcere, am făcut un fel de cursă, cine-ajunge primul la Palat. Regele şi Costache o luaseră înainte, dar nu mult, fiecare cu maşina lui. Eu aveam o maşină împrumtată de Costache, un BMW sport. O maşină mi-a tăiat calea, eu am încercat să redresez maşina mea, dar n-am ţinut cont că era umed pe jos, că fântâna de la Mioriţa aruncase apa pe şosea, din cauza vântului. Maşina a scăpat de sub control, am intrat într-un pom şi mi-am rupt femurul. Am stat un an de zile cu ghipsul şi m-am dus la bacalaureat la Sf. Sava - unde făcusem clasa a VIII-a - în cârje..."
Regret
"Pentru mine, regele a fost un bun prieten. Şi a rămas un bun prieten. Şi-mi pare rău, cum le pare la toţi, că e bătrân. În plus, am impresia că scade procentul de oameni care pricep necesitatea monarhiei într-o ţară care n-a avut niciodată formă de republică. Am fost învăţaţi cu Vodă, cu regele... "Du-te la Vodă!", nu? O să ziceţi că sunt prea bătrân, că judec brambura, dar dac-am rămas cu Dumnezeu şi dac-am rămas cu religia, de ce să nu rămânem şi cu ierarhia umană într-o colectivitate? O ierarhie civilizată care, de la sine, are un vârf. Însemnătatea de vârf dă o bună funcţionare întregului copac. Asta este. Dacă se ştie că ai un stăpân, e cu totul altceva. Intri într-o cameră: <> Pe de altă parte, contează şi rasa. La el, e rasa cea care, după mine, îl conduce chiar dacă n-ar gândi. Din păcate, e prea bătrân!"



















































