Huliganii ar putea primi interdicţii pe stadioane
0Senatorii au adoptat, luni, propunerea legislativă aparţinând deputatul PRM Dumitru Dragomir privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive,
Senatorii au adoptat, luni, propunerea legislativă aparţinând deputatul PRM Dumitru Dragomir privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, care prevede interzicerea accesului pe stadioane celor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Mai mult decât atât, legea prevede că măsura interzicerii accesului pe stadion este luată de instanţă pe o perioadă de la trei luni până la trei ani, chiar şi în condiţiile în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
În plus, interzicerea accesului la competiţiile sportive poate fi luată în mod provizoriu de procuror sau de instanţă în cursul judecăţii. În cazul în care procurorul, după începerea urmăririi penale, consideră că este necesară aplicarea măsurii de siguranţă a interzicerii accesului la competiţi sportive, va lua această măsură în mod provizoriu, prin ordonanţă, pe o durată de cel mult 180 de zile.
Actele de violenţă ale suporterilor vor fi sancţionate cu amenzi de la 500 la 1.500 lei sau prestarea a 100-300 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Senatorii nu au fost mai blânzi nici în ceea ce priveşte amenzile pentru conducătorii de cluburi sau oficialii acestora, prevăzând pentru incitarea în public prin mass-media a suporterilor la acte de violenţă amenzi cuprinse între 3.000 lei şi 10.000 lei. Legea prevede şi pedeapsa cu închisoarea, ajungând chiar până la 4 ani, pentru utilizarea într-o bază sportivă sau în locul de desfăşurare al unor competiţii a făcliilor, artificiilor, torţelor, petardelor, materialelor incendiare sau fumigene, iar pedeapsa poate fi prelungită în cazul vătămării unor persoane fizice sau a suspendării partidei.
Proiectul de lege s-a bucurat de susţinere din partea Guvernului, însă hotărârea finală va fi luată de Camera Deputaţilor, care este decizională. Trebuie menţionat însă că senatorii au avut ceva probleme în adoptarea acestei legi, ţinând cont de faptul că aceasta are caracter organic, iar în primă fază ea nu a întrunit decât 68 de voturi "pentru", faţă de minumul necsar de 69. Cel care a salvat situaţia a fost peremistul Carol Dina care a susţinut că votul său nu a fost înregistrat de sistemul electronic şi a cerut contabilizarea sa, admisă de preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu.























































