Hugo Chavez crede că "negrul" va câştiga alegerile din SUA
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a spus sâmbătă că "negrul" va câştiga alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi s-a oferit să discute cu el, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre cele două ţări, relatează Reuters, citată de NewsIn.
Democratul Barack Obama, care ar putea deveni primul preşedinte de culoare al Americii, a spus anul acesta să va dialoga cu lideri ca Hugo Chavez. Republicanul John McCain l-a numit "dictator" pe Chavez.
Liderul venezuelean, care îl ironizează pe George W. Bush şi în consideră mentorul său pe Fidel Castro, a spus că există o ciocnire inevitabilă între interesele SUA pi cele le ţării sale, cu toate că s-a oferit să acţioneze pentru îmbunătăţirea relaţiilor. "Nu-i cerem să fie un revoluţionar, un socialist", a spus Chavez. "Vrem doar ca negrul, care este pe punctul de a deveni preşedintele SUA, să aibă prestanţa necesară pentru aceste vremuri", a subliniat el.
"Sunt dispus să discut. Sper că vom putea, că vom intra într-o nouă fază", a mai spus Chavez.
Majoritatea celor din America Latină ar prefera ca Obama să câştige, potrivit sondajelor, pentru că s-au simţit neglijaţi de administraţia Bush în timp ce regiunea se orienta către stânga.





















































