"Highlanderul" Tăriceanu se pregăteşte de campanie electorală
Liberalii au adoptat, ieri, la şedinţa Delegaţiei Permanente a partidului, de la Neptun, o serie de proiecte cu un puternic impact social, care prefigurează începerea campaniei electorale.
Liberalii au adoptat, ieri, la şedinţa Delegaţiei Permanente a partidului, de la Neptun, o serie de proiecte cu un puternic impact social, care prefigurează începerea campaniei electorale. Programele "Un laptop pentru fiecare elev" sau "Salvaţi parcul Bordei" sunt câteva din iniţiativele pe care liberalii le vor dezvolta în perioada următoare.
Liderii PNL au anunţat că în bugetul pe anul viitor - pe care îl vor depune la termenul prevăzut de lege în parlament - vor fi prevăzute fonduri substanţiale pentru educaţie (6% din PIB), sănătate, cercetare, agricultură şi infrastructură. Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a profeţit că, în 2010, în România nu vor mai exista pensionari care să trăiască în sărăcie extremă.
Pe lista de priorităţi, făcută publică de liberali pentru sesiunea parlamentară de toamnă, figurează votul uninominal, legea lustraţiei, legea arhivelor şi pachetul de legi ale siguranţei naţionale, dar şi adoptarea strategiei energetice sau a unor legi privind investiţiile.
Lucrările Delegaţiei s-au desfăşurat în paralel cu cele ale şcolii de vară a TNL, unde, în cursul dimineţii de ieri, ministrul de externe, Adrian Cioroianu, a vorbit despre şansele moţiunii de cenzură anunţate de PSD. "Teoretic, în acest moment există în egală măsură şanse de a pleca, cum există şansa de a rămâne la guvernare. Dacă vom pleca, vom pleca cu fruntea sus, dar dacă vom rămâne, premierul Tăriceanu va fi Călin Popescu Highlander", a spus Cioroianu.
Premierul Tăriceanu a citit, în şedinţa Delegaţiei, un sondaj potrivit căruia miniştrii Teodor Meleşcanu, Eugen Nicolăescu şi Varujan Vosganian se situează în topul miniştrilor PNL ca notorietate. (Bogdan Costache)





















































