Haşotti se declară "stupefiat " de acţiunile "strict politice" ale DNA
Deputatul PNL, Puiu Haşotti, a declarat azi, într-o intervenţie la Realitatea TV, că ministrul Păcuraru este "nevinovat" în dosarul în care este cercetat de procurorii anticorupţie şi că
Deputatul PNL, Puiu Haşotti, a declarat azi, într-o intervenţie la Realitatea TV, că ministrul Păcuraru este "nevinovat" în dosarul în care este cercetat de procurorii anticorupţie şi că acţiunile DNA la adresa unor miniştri ai PNL au rolul de a nu lăsa Guvernul să lucreze şi de a-l discredita.
"Îl cunosc pe Paul Păcuraru din ianuarie 1990 şi sunt convins că este nevinovat. Sunt stupefiat de ce se întâmplă. Dacă şi Paul Păcuraru poate fi acuzat de fapte de corupţie, atunci tuturor trebuie să ne fie frică, nu numai celor 322", i-a luat apărarea Puiu Haşotti ministrului Muncii.
În acelaşi timp, membrul PNL consideră că acţiunile DNA au o orientare "strict politică", menite a discredita Cabinetul Tăriceanu."Acţiunile repetate ale DNA la adresa unor miniştri ai PNL, care coroborate cu ceea ce va face domnul preşedinte Traian Băsescu ne demonstrează un lucru cert: Guvernul nu este lăsat să lucreze şi se face tot posibilul pentru ca acest guvern să fie discreditat. Avem de data aceasta aceasta o acţiune, care spun eu că este una strict politică şi nu care ţine de bunul mers al justiţiei", a mai declarat Haşotti.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-a sesizat luni pe preşedintele României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Nicolae Paul Anton Păcuraru, ministrul Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.




















































