Gigi Becali, audiat la DNA | adevarul.ro

Gigi Becali, audiat la DNA

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gigi Becali s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie, însă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu ştie de ce a fost citat,

Gigi Becali s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie, însă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu ştie de ce a fost citat, informează Rompres.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, l-a sesizat, în cursul săptămânii trecute, pe preşedintele Traian Băsescu pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, a anunţat miercuri DNA.

Potrivit unor surse judiciare, DNA a cerut declanşarea urmăririi penale împotriva lui Victor Babiuc în dosarul privind schimburile de terenuri dintre Gigi Becali şi MAp.

În acest dosar mai sunt implicaţi şi câţiva generali de armată şi primarul din Ştefăneştii de Jos Ştefan Rababoc care sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Gigi Becali să schimbe, în anii 1995-1997, un teren din comuna Ştefăneştii de Jos cu unul mult mai scump din Voluntari.

Top articole

Partenerii noștri