"Gheişa" de la TNB

Kana Hashimoto, singura actriţă japoneză din România, joacă la Teatrul Naţional şi la Teatrul Act din Bucureşti N-avea decât opt ani când a venit prima dată la Bucureşti, o

Kana Hashimoto, singura actriţă japoneză din România, joacă la Teatrul Naţional şi la Teatrul Act din Bucureşti

N-avea decât opt ani când a venit prima dată la Bucureşti, o fetiţă cu ochi mici şi negri pe străzile oraşului, în 1981. O apariţie ciudată, nu vedeai pe-atunci prea mulţi ca ea. A revenit la 14 ani, când "încă era Ceauşescu", şi-şi aminteşte că nu reuşea să găsească prin magazine "şampon cu balsam".

În 1992, Kana Hashimoto şi-a făcut bagajele şi a plecat cu totul din Tokyo, urmându-şi tatăl, om de afaceri, în România. A fost prima japoneză care a urmat Academia de Teatru şi Film, actualmente UNATC. Colaborează astăzi cu Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" şi cu Teatrul Act şi joacă în serialul "Clanu' Sprânceană" la Antena 1.

Atunci când Yoshinori Hashimoto şi-a adus pentru prima dată familia în vizită în România, în 1981, Kana, fata lui cea mică, a dat nas în nas cu un obicei autohton: "Ştiu că stăteam la Frola (n.r. - Hotelul Flora) şi că toţi chelnerii erau înnebuniţi să mă pupe. Şi eu fugeam.

Nu-mi plăcea. Noi nu aveam obiceiul să ne pupăm. Dar eram fericită. Mă jucam cu un câine din grădina hotelului şi eram fericită". Cu mintea fetiţei de atunci, Kana îşi aminteşte că Bucureştiul îi părea "foarte liniştit faţă de Tokyo" şi că n-a simţit problemele şi lipsurile, "la hotel, găseam tot ce aveam nevoie".

Abia într-una din vizitele ce au urmat, Kana a avut contact cu România normală, cu oamenii de rând. "Ştiu că mergeam vara la mare şi că nu găseam diverse lucruri, dar lucruri mici, gen şampon cu balsam".

"Recurs" şi "apel", cuvinte noi

Către finalul liceului, a pus piciorul în prag şi a convocat o şedinţă de familie: "Le-am spus că vreau să plec în Franţa la facultate, să mă fac regizor de film. Tata mi-a zis: <<Întâi, vino în România, stai un an, doi şi, dacă te acomodezi, te trimit în Franţa>> ".

Aşa se face că, la 19 ani, Kana şi-a lăsat la Tokyo mama şi sora, pe Kazue şi pe Aki, şi şi-a urmat tatăl la Bucureşti. Un an pregătitor în România a făcut ca vocabularul Kanei să depăşească etapa "Bună ziua" şi "numărat până la 10".

O întreb care-s ultimele cuvinte în română învăţate, căci Kana învaţă şi-acum, şi-mi răspunde că "recurs" şi "apel", dat fiind că are nişte probleme. Sunt chestiuni supărătoare, nu vrea să le pună pe tapet. Nu vrea să deranjeze.

Impresionată de colegi şi de profesori

În 1993 a intrat la ATF, la Actorie: "A fost cea mai fericită perioadă din viaţa mea. Eram fascinată de colegii mei, de pasiunea lor pentru teatru, de profunzimea cu care citeau textele. Fiecare zi era ceva nou, în fiecare zi vedeam altceva! Nu-mi era dor de părinţi, de familie, aşa de mult îmi plăcea ce făceam.

Colegii, profesorii m-au ajutat foarte mult. Şi acum am o relaţie foarte bună cu ei". Îi aminteşte pe câţiva dintre colegii de clasă, c-un zâmbet înflorit în colţul gurii: Alina Berzunţeanu, Maria Radu, Radu Zeţu...

Gheişă şi demon

S-a căsătorit în 2004 cu un român, cu Felix. Şi au împreună o mogâldeaţă de 3 ani şi 3 luni. Toma Kai Unţanu Hashimoto. "Tata m-a rugat să-i pun şi un nume japonez, aşa că i-am zis şi Kai, care înseamnă <> ".

După ce a jucat, în anii ce au urmat absolvirii, în piese precum "Turandot", "Odiseea 2001" sau "Boabe de rouă pe frunze de lotus în bătaia lunii", Kana colaborează astăzi cu Teatrul Act şi Teatrul Naţional "I.L. Caragiale": "Sunt Hanako, o gheişă nebună, în piesa <> , la Naţional, iar la Teatrul Act joc în <> , piesă pe care am şi tradus-o şi care mi-e foarte dragă".

Îi e dragă şi pentru că o reprezintă. Seamănă puţin cu viaţa ei. "E despre comunicare, despre discriminare. E vorba despre un sat, pe o insulă, unde oamenii nu ştiu ce este dincolo de mare. Iar eu apar în mijlocul lor, am altă faţă, vorbesc altfel decât ei, iar oamenii cred c-o să-i mănânc şi mă numesc <> ".