Geoană: Băsescu îşi pune la îndoială propria ofertă electorală | adevarul.ro

Geoană: Băsescu îşi pune la îndoială propria ofertă electorală

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Geoană, a calificat azi discuţiile de la Palatul Cotroceni dintre sindicate şi reprezentanţii Guvernului, mediate de şeful statului, ca

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Geoană, a calificat azi discuţiile de la Palatul Cotroceni dintre sindicate şi reprezentanţii Guvernului, mediate de şeful statului, ca fiind cel puţin ironice, considerând că Traian Băsescu îşi pune la îndoială propria ofertă electorală.

"Mi se pare cel puţin ironic că preşedintele Traian Băsescu a invitat sindicatele şi Guvernul la Cotroceni pentru o discuţie legată de CAS, în condiţiile în care, în programul Alianţei DA, binecuvântat de premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi Traian Băsescu, se propunea reducerea CAS. Deci, într-o oarecare măsură, Traian Băsescu îşi pune la îndoială propria ofertă electorală", a declarat Mircea Geoană, la finalul unei şedinţe informale cu vicepreşedinţii PSD.

Liderii sindicali şi reprezentanţii Guvernului s-au întâlnit azi, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, dar nu au reuşit să cadă la pace asupra rezolvării problematicii pensiilor şi a şomajului. Participanţii la discuţii au convenit, totuşi, să continue timp de o lună consultările şi să lucreze împreună pe aceste două domenii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite