Furtuna a făcut ravagii în mai multe zone ale ţării
Furtuni puternice au făcut ravagii azi în centrul şi vestul ţării. Vântul puternic a smuls acoperişurile unor clădiri din judeţele Braşov şi Sibiu. La Zărneşti, în judeţul Braşov,
Furtuni puternice au făcut ravagii azi în centrul şi vestul ţării. Vântul puternic a smuls acoperişurile unor clădiri din judeţele Braşov şi Sibiu.
La Zărneşti, în judeţul Braşov, vijelia a smuls acoperişul unui bloc şi mai mulţi copaci au fost rupţi. O maşină a fost avariată după a fost izbită de o creangă.
Vijelie şi descărcări electrice au avut loc şi în judeţul Sibiu. Vântul puternic a doborât acoperişul Facultăţii de Chimie Alimentară din oraş, iar în comuna Răşinari mai multe case au rămas fără curent electric. Fulgerele au provocat şi un incendiu într-o tabără pentru copii din Sălişte. Una dintre cabanele de lemn a luat foc şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Din fericire, în tabără nu se afla decât administratorul.
La Arad 15 localităţi au rămas fără curent electric mai multe ore după ce copacii rupţi de vîntul puternic au căzut peste liniile de înaltă tensiune.
În judeţul Caraş-Severin 20 de localităţi au rămas fără curent în urma furtunii. Două drumuri naţionale care leagă Reşiţa de Oraviţa şi Caransebeş au fost blocate în această dimineaţă până când echipele de intervenţie au reuşit să cureţe carosabilul. În Reşiţa circulaţia tramvaielor a fost întreruptă mai mult de două ore după ce un pasaj a fost inundat.
Rupere de nori şi la Galaţi! Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vântul puternic. Două ambulanţe care transportau bolnavi sunt în acest moment blocate de copacii căzuţi pe drum.
O furtuna iscată ca din senin la Brăila a smuls acoperişul unui bloc şi a avariat două autoturisme. Mai mulţi copaci rupţi de vânt au blocat un sens al drumului naţional 2B care leagă Brăila de Buzău. Traficul se desfăşoară cu dificultate la această oră, dar numai pe un singur sens. Echipele de intervenţie încearcă la această oră să elibereze carosabilul.





















































