Frumoasele lumii vor să devină campioane la fitness
0Cele mai frumoase femei din lume se vor afla sâmbătă, 28 ianuarie, începând cu ora 19.00, sub cupola Sălii Palatului din Bucureşti pentru a obţine titlul suprem în cadrul Campionatului
Cele mai frumoase femei din lume se vor afla sâmbătă, 28 ianuarie, începând cu ora 19.00, sub cupola Sălii Palatului din Bucureşti pentru a obţine titlul suprem în cadrul Campionatului Mondial de Fitness Feminin. Spectacolul va avea o durată de aproximativ patru ore, iar printre invitaţii speciali care vor încinge atmosfera se află Morandi şi Akcent.
Iniţiat de Federaţia Internaţională de Fitness, evenimentul îşi propune să promoveze fitnessul nu numai ca sport, dar şi ca un mod de viaţă sănătos. Personalitatea, creativitatea, rezistenţa cardiovasculară, mobilitatea şi energia sunt principalele calităţi pe care participantele trebuie să le demonstreze pe parcursul celor trei probe clasice ale concursului: rochie de seară, costum de baie şi free-style.
Printre cele 15 finaliste se numără şi românca Diana Oprea. La numai 23 de ani, este unica reprezentantă a ţării noastre la competiţiile internaţionale de fitness şi în cadrul Federaţiei Internaţionale de Fitness (IFF), antrenoare de gimnastică aerobică şi deţinătoare a brevetului de Arbitru Internaţional în domeniu.
Ediţia din acest an face parte din mega-evenimentul "Fitness & Life-Style Revolution" organizat de World Class Fitness România în perioada 28-29 ianuarie 2006, la Sala Palatului.























































