Frank Sinatra, un maniaco-depresiv care a crescut natalitatea americana | adevarul.ro

Frank Sinatra, un maniaco-depresiv care a crescut natalitatea americana

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desi a plecat spre ultimul night-club din cer in luna mai a anului 1998, muzica lui Frank Albert Sinatra nu numai ca traieste in continuare, dar isi face intrarea in sufletele noii generatii. Cea mai

Desi a plecat spre ultimul night-club din cer in luna mai a anului 1998, muzica lui Frank Albert Sinatra nu numai ca traieste in continuare, dar isi face intrarea in sufletele noii generatii. Cea mai noua dovada a acestui lucru este faptul ca Robbie Williams urca in varfurile clasamentelor din Europa cu un disc-omagiu, "Swing When You're Winning", un proiect pe care il descrie ca pe cel mai amuzant si aducator de satisfactie proiect al sau. Sinatra s-a nascut pe 12 decembrie 1915, in Hoboken, New Jersey. Dupa ce si-a facut scoala ascultandu-i pe Bing Crosby si Fred Astaire, a devenit cel mai tehnic si respectat vocalist al secolului XX. Pentru Sinatra, cantecul a fost intotdeauna lucrul cel mai important, iar colectia "Romance" este una dintre cele mai bune colectii de cantete de dragoste. "Daca piesa este un oftat dupa o iubire pierduta, simt o durere in suflet, plang de singuratate. Fiind un maniaco-depresiv de 18 karate si un personaj framantat de contradictii violente, am o inclinare foarte mare spre tristete, ca si spre euforie", spune Sinatra. Discul numarul 1 din colectia "Romance" contine cateva dintre cele mai valoroase piese din cariera lui Sinatra: "Night and Day", "September Song", "Something Stupid" (cantat in duet cu Nancy Sinatra), "I've Got You Under May Skin", "Call Me Irresponsible". cel de-al doilea disc cuprinde piese care au avut succes mai mare in Europa: "Fly Me To the Moon", "Summer Wind", "It Was a Good Year". In tiraj limitat, va aparea si o colectie care cuprinde trei discuri, cel de-al treilea fiind un bonus numit "Sinatra & Sextet Live In Paris". Colectia "Romance" respecta combinatia de contraste a omului Sinatra, aceea intre bucuria reusitei in dragoste si tristetea celui care a pierdut in iubire. "Lumea crede ca am doctoratul in materie de femei. Adevarul este insa ca am clacat de mai multe ori decat am reusit. Daca as fi avut atatea aventuri ciate crede lumea, as fi fost demult intr-un glob de sticla la Facultatea de Medicina de la Havard". Sinatra se pare ca a exagerat cu modestia in aceasta declaratie, fiindca prietenul sau Sammy Cann, unul dintre compozitorii preferati ai lui Sinatra, spune cu totul altceva: Era seducator, un lucru stiut si de femei, dar si de barbatii care le duceau la concertele lui. Nu a existat nimeni inaintea lui care sa reuseasca asa ceva. Cert este ca Sinatra va ramane unul dintre cei mai bine vanduti artisti, chiar dupa moartea sa. Sondajele spun ca jumatate din locuitorii cu varste de peste 40 de ani din Statele Unite au fost conceputi in timp ce parintii ascultau Frank Sinatra. Antologia "Romance" va fi distribuita in Romania de A&A Record si va ajunge in magazine la inceputul lunii aprilie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite