Firele scandalului "Enrongate" duc direct spre Casa Alba | adevarul.ro

Firele scandalului "Enrongate" duc direct spre Casa Alba

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Implicatiile politice ale imensului scandal financiar "Enrongate" (astfel botezat dupa scandalul "Watergate", care a dus, la vremea respectiva, la demisia presedintelui Nixon) par a deveni tot mai

Implicatiile politice ale imensului scandal financiar "Enrongate" (astfel botezat dupa scandalul "Watergate", care a dus, la vremea respectiva, la demisia presedintelui Nixon) par a deveni tot mai serioase. S-a ajuns pana acolo incat investigatorii Congresului american studiaza posibilitatea declansarii unor proceduri legale care sa il oblige pe vicepresedintele Dick Cheney sa dezvaluie continutul convorbirilor avute anul trecut cu conducerea concernului energetic Enron, astazi falimentar, si sa elucideze circumstantele presiunilor exercitate asupra oficialitatilor indiene in legatura cu un proiect care s-a dovedit neviabil al acestui concern. Este vorba de uriasa uzina energetica (capacitatea: 740 megawati) de la Debhol, de langa Bombay, in care Enron avea o participatie de 65 la suta, fiind cea mai mare investitie a sa in afara Americii, in conditiile in care costul total al proiectului era de 3 miliarde dolari. Uzina a fost insa de la inceput neviabila, intrucat pretul curentului era mult prea ridicat pentru o tara atat de saraca cum este India si, pe masura ce problemele pe care concernul le avea acasa deveneau tot mai acute, conducerea sa cauta cu disperare sa-si recupereze cat de cat investitia facuta. Ea si-a retras participatia, dar mai avea de primit anumite sume. Si asa se face ca dupa ce - potrivit relatarilor presei americane - a avut o intalnire cu presedintele Enron, Kenneth Lay, Cheney a discutat chestiunea, in cursul lunii iunie, cu reprezentanti indieni, stabilind o agenda provizorie de lucru in vederea unor noi convorbiri, programate pentru septembrie, cu ministrul de externe al guvernului de la New Delhi. Concret, mai urmau sa fie recuperati 64 milioane dolari, suma relativ nesemnificativa pentru un concern de talia lui Enron, dar dificultatile in care se zbatea o faceau sa aiba nevoie de ea. Si, cum arata documentele oficiale date acum publicitatii la Washington, a gasit din partea administratiei Bush intelegerea necesara, inclusiv Departamentul de Stat, Departamentul Trezoreriei si consilierul economic-sef al Casei Albe, fara a mai vorbi de Cheney, desi nu se indica daca acesta din urma s-a mai intalnit sau nu cu ministrul de externe indian. A intrat pe fir si Corporatia Investitiilor Particulare in Strainatate ("Oversea Private Investment Corp."), o agentie guvernamentala americana care garanteaza investitiile in alte tari ale unor mari companii, conducerea ei amenintand guvernul indian cu posibile represalii din partea guvernului SUA daca disputa cu Enron nu va fi rezolvata. Presiunile administratiei Bush asupra autoritatilor de la New Delhi au incetat insa brusc la 8 noiembrie, cand comisia de supraveghere a Bursei a emis citatii pentru cercetarea documentelor fiscale ale Enron, ceea ce a declansat intregul scandal si declararea in stare de faliment a concernului. Cabinetul vicepresedintelui a refuzat sa faca orice comentarii, cu toate insistentele presei. Pe de alta parte, ziarele americane reamintesc legaturile sale stranse cu industria energetica. La un moment dat, el a renuntat la functiile sale guvernamentale in cadrul administratiei Bush tatal, pentru a deveni presedintele concernului Halliburton, cea mai mare companie din lume pentru echipamente de foraj. Ulterior, el a revenit in activitatea guvernamentala. Ramane de vazut daca recentele dezvaluiri ii vor dauna carierei politice.

Top articole

Partenerii noștri