Filme de top în luna lui gustar
("Miami Vice"), respectiv 20,5 milioane de dolari în săptămâna care tocmai s-a încheiat ("Piraţii din Caraibe"), vor intra şi în cinematografele de la noi în această lună. Primul de pe
("Miami Vice"), respectiv 20,5 milioane de dolari în săptămâna care tocmai s-a încheiat ("Piraţii din Caraibe"), vor intra şi în cinematografele de la noi în această lună. Primul de pe listă este "Miami Vice", care va avea premiera mâine la Hollywood Multiplex, CinemaPro şi Movieplex Cinema Plaza din Bucureşti. Filmul a fost realizat pe scheletul celebrului serial din 1984, cu Don Johnson şi Philip Michael Thomas în rolurile principale, care a rulat cu succes la televiziune cinci sezoane. După acţiune şi nervi întinşi la maximum, aproape de jumătatea lui august vă veţi întâlni cu Anthony Hopkins, în "Cel mai rapid motor din lume", firul poveştii fiind plasat la capătul lumii, în Noua Zeelandă a anilor '60. Pe 11 august mai sunt programate alte trei filme: două comedii şi un thriller. Adam Sandler îşi va schimba viaţa cu ajutorul unei telecomenzi universale în "Click - Zapând prin viaţă", iar fermecătoarea Catherine Deneuve este Regina Eugenia, stăpânitoare peste o ţară imaginară din Europa ("Surprize la Palatul Regal"). Trei mari actori de acţiune, Jason Statham, Wesley Snipes şi Ryan Phillippe, sunt "Ostatici sub acoperire". După atâta râs şi adrenalină, este timpul pentru o dramă romantică, cu Sandra Bullock şi Keanu Reeves într-un SF fascinant, "Casa de lângă lac". Cele două personaje trăiesc în acelaşi loc, dar în perioade diferite. Transilvania Film propune cinefililor, pe 18 august, un film tandru-comic-dezolant despre farmecul interacţiunii umane. "Eu, tu şi toţi cei pe care-i ştim" a primit anul trecut Camera d'Or la Cannes, fiind foarte apreciat de critici şi public. Luna lui gustar mai are pe lista cu specialităţi cinematografice un thriller cu Peter Coyote ("O scurtă călătorie în paradis"), o comedie, coproducţie Franţa/Marea Britanie ("Păpuşile ruseşti"), şi mult aşteptata aventură fantastică "Piraţii din Caraibe", partea a doua. Căpitanul Jack Sparrow se trezeşte din nou prins într-o intrigă supranaturală. El află că are o datorie de sânge în contul legendarului Davey Jones, stăpânul infam al adâncurilor oceanului şi Căpitanul corabiei-fantomă The Flying Dutchman (Olandezul Zburător). Veţi încheia o lună bogată în filme de toate genurile cu Johnny Depp, Orlando Bloom şi Keira Knightley.




















































