Video Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului
0O femeie de afaceri din România a pierdut peste 2,5 milioane de dolari după ce a fost convinsă că investește împreună cu prințul moștenitor al Dubaiului într-o fundație umanitară de sute de milioane de lire sterline. În realitate, „prințul” era un escroc nigerian, Henry Eke, care a construit una dintre cele mai sofisticate scheme de tip „romance scam” documentate recent.

Investigația realizată de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) arată cum rețeaua lui Eke folosea identități false, bănci fictive și „consilieri financiari” inventați, totul culminând cu vila luxoasă a escrocului din Abuja, Nigeria.
Totul a început acum aproximativ trei ani, când femeia de afaceri din România, care a preferat să-și păstreze anonimatul, a fost contactată pe LinkedIn de un bărbat care se prezenta drept Prințul Moștenitor al Dubaiului.

Acesta i-a propus un parteneriat de investiții de sute de milioane de lire sterline într-o fundație ce urma să activeze în România.
„Era foarte convingător, foarte atent, extrem de bine documentat”, a declarat victima pentru OCCRP.
În doi ani de corespondență, relația profesională s-a transformat într-una emoțională, cu promisiuni de viitor și chiar planuri de căsătorie. Pentru a face totul credibil, falsul prinț i-a prezentat un „manager financiar” cu sediul la Londra, care a facilitat deschiderea unui cont online ce afișa peste 200 de milioane de lire sterline.
Contul era însă complet fals, iar banii nu existau. Când femeia a încercat să retragă fonduri pentru cheltuieli administrative, i s-a cerut plata unor „taxe de deblocare”.
În total, românca a transferat peste 2,5 milioane de dolari, obținuți prin credite, ipotecarea locuinței și resurse ale companiei sale.

Partea surprinzătoare a venit de la doi dintre complicii escrocului, care au decis să contacteze victima direct. Unul dintre ei, prezentat anterior drept consilier financiar, i-a scris:
„Nu mai plăti niciun ban. Totul este o fraudă. Te-a înșelat cu peste 3 milioane de euro. A folosit juju și voodoo african ca să te facă să crezi că este un prinț adevărat”, i-a spus unul dintre complicii falsului prinț, nemulțumiți de împărțirea banilor.
În ciuda confruntării, Henry Eke a negat totul și a susținut că partenerii săi încearcă să îi saboteze relația, refuzând să returneze banii.

Henry Eke, cunoscut și ca „Excess Money”, și-a construit o viață extravagantă din profiturile frauduloase: vacanțe scumpe, zboruri la clasa business, SUV-uri de lux, ceasuri exclusiviste și apariții alături de celebrități din Nigeria.
Ancheta OCCRP a identificat vila sa impunătoare din Abuja prin analiza dezvoltatorului imobiliar și compararea imaginilor cu mai multe ansambluri rezidențiale.
De asemenea, jurnaliștii au scos la iveală un paradox: atât Eke, cât și un fost complice din Marea Britanie, cunoscut ca Dr. Martins, se prezentau ca filantropi implicați în proiecte caritabile și campanii împotriva violenței de gen.
În realitate, o parte din banii victimei au ajuns într-o fundație nigeriană controlată de Eke.
„Există două realități paralele. Într-una, au distrus viața unei femei. În cealaltă, pozează în binefăcători ai societății”, au precizat jurnaliștii OCCRP.























































