FBI va pune imagini cu cei mai căutaţi infractori pe 150 de panouri publicitare
Federal Bureau of Investigation (FBI) a semnat un contract în SUA cu una dintre cele mai mari companii de publicitate outdoor din lume, Clear Channel Outdoor, pentru a rula pe panouri electronice
Federal Bureau of Investigation (FBI) a semnat un contract în SUA cu una dintre cele mai mari companii de publicitate outdoor din lume, Clear Channel Outdoor, pentru a rula pe panouri electronice de afişaj mesaje şi imagini care să ajute la prinderea infractorilor, informează site-ul Mediapost.com, citat de NewsIn.
FBI va folosi 150 de panouri electronice de afişaj care sunt vizibile pe cele mai importante autostrăzi şi artere urbane din Statele Unite.
FBI şi Clear Channel au luat această decizie după ce trei fugari au fost prinşi în Philadelphia datorită panourilor digitale.
Clear Channel Outdoor, parte din Clear Channel Comunications, este una dintre cele mai mari companii de publicitate outdoor din lume şi este prezentă în peste 60 de ţări. Clear Channel Communications, fondată în 1972, este una dintre cele mai mari companii media din lume. În prezent, pe lângă firmele de publicitate, grupul deţine peste 1.100 de staţii radio şi 30 de posturi de televiziune. Clear Channel Outdoor este prezent şi în România din luna iunie când a cumpărat compania de afişaj stradal Klass Advertising.





















































