Excursii prin Europa cu parfum de munca la negru
De cand s-a dat liber la vize, agentiile de turism s-au adaptat relativ rapid afluxului neasteptat de mare de romani dornici sa faca excursii in Europa de Vest: oferta s-a diversificat, iar preturile
De cand s-a dat liber la vize, agentiile de turism s-au adaptat relativ rapid afluxului neasteptat de mare de romani dornici sa faca excursii in Europa de Vest: oferta s-a diversificat, iar preturile au scazut simtitor. Ba chiar, in unele cazuri, au scazut dubios de mult. Operatori in turism cu vechime spun ca tarifele prea mici nu pot sa sustina servicii de calitate. Ei se plang ca multi din cei care organizeaza "excursii de vis" in Italia, Franta sau Spania la preturi ridicol de mici practica de fapt o forma mascata de transport de persoane care isi cauta loc de munca in spatiul Schengen. E adevarat, nici o lege nu interzice asta, dar scad standardele de calitate spre care orice agentie ar trebuie sa tinda, ceea ce nu face decat sa-i indeparteze pe adevaratii amatori de excursii. Cat despre riscul de a pierde un drept castigat cu greu - acela de a calatori liber dincolo de fosta cortina de fier - ce sa mai vorbim... Super-oferte fara frontiere Excursiile ieftine depasesc cu cateva zeci de dolari - ba chiar si cu mai putin - pretul unui bilet dus-intors cu autocarul spre aceeasi destinatie. Atunci, de ce prefera romanul in cautare de lucru sa-si ia "excursie", in loc sa mearga pe cont propriu? Simplu: pentru ca, in calitate de "excursionist", nu trebuie sa faca dovada acelor 100 de Euro pe zi, altfel obligatorii. Grosul excursiilor ieftine se organizeaza in "Romania profunda". Destinatiile predilecte ale amatorilor de munca in spatiul Schengen sunt Spania si Italia. Persoane cu vechime in turism spun ca o excursie dubioasa este in general una in care numarul zilelor de cazare este disproportionat de mic comparativ cu durata excursiei propriu-zise. Pretul pachetului nu e suficient ca sa includa servicii care sa faca din calatorie una cu adevarat de neuitat. Rezervari cu contract de munca Enumeram in cele ce urmeaza, excursiile cu autorcarul cu destinatia Spania pe care le ofera diversele agentii din Craiova, Timisoara, Iasi, Bacau, Bucuresti. Agentia Jaquestel Voyages din Craiova ofera excursii in Spania la 350 de dolari, asigurarea medicala inclusa (asigurarea medicala este in jur de 200.000 de lei). Excursia dureaza 7 zile si ofera numai 2 zile de cazare efectiva, in Verona, Italia si in Barcelona, Spania. Deci, din 6 nopti prevazute in periplu, turistul poate pune capul pe perna numai in doua randuri. Am intrebat la agentie daca trebuie sa avem asupra noastra ceva valuta. "E bine sa luati 300-400 de Euro acolo, sa fie...", ne-a raspuns cam impacientata vocea de la telefon. Pentru informare, trebuie spus ca un bilet dus-intors Craiova-Madrid cu autocarul costa in jur de 275 de dolari. Valdir Tour, tot din Craiova, cere 350 de dolari pentru o excursie de 8 zile in Spania. Oferta e mai generoasa: 3 cazari, din care una in Italia si 2 in Spania. O alta firma din Craiova face excursii de 12 zile cu destinatia Peninsula Iberica, din care 5 nopti de cazare: una in Venetia, una in Barcelona, 3 in Lisabona. Totul costa 420 de dolari. In Timisoara, agentiile cu licenta se feresc, din cate am constatat, sa faca excursii cu autocarul. Probabil ca o reactie la multitudinea de autocare cu "excursionisti" care se inghesuie la punctul de frontiera, pline ochi cu barbati in putere, gata sa puna osul la treaba. De la agentia Dansil Tours am primit totusi o oferta neasteptata: "Facem rezervari numai cu contract de munca. Va costa cam 420 de dolari". Am cerut detalii: sigur, e perfect cu contract de munca, dar in ce domenii? Am fost rugati sa sunam in alta zi si sa luam legatura cu directorul Ioan Istfanut. Ceea ce am si facut: "Vreti sa mergeti singura?", s-a mirat directorul. Apoi a confirmat ca prin firma lui se ofera locuri de munca in Spania, in constructii, dar ca nu i-au venit inca contractele de munca, asa ca sa ne mai interesam. In ziua in care am stat de vorba cu directorul, un autocar al firmei tocmai plecase spre destinatie. "N-aveti 100 de Euro pe zi? Va ajutam" La Iasi, o buna parte din firmele pe care le-am contactat nu faceau excursii in Spania cu autocarul, dar aveau in proiect sa faca. Am dat de agentii care pareau cuser si care faceau excursii de 12 zile, cu 7 sau 8 nopti cazare, spre Peninsula Iberica. Preturi: in jur de 450 dolari. Una din firme, ca o masura suplimentara de precautie, cerea viitorilor clienti sa-si ia asupra lor si acei 100 de Euro pe zi, in cecuri de calatorie eliberate de o banca anume. O alta agentie organiza "O incursiune in lumea latina" pe ruta Italia-Franta-Spania cu 365 de dolari, 12 zile, 7 nopti cazare. Turistii erau sfatuiti sa-si ia bani de-acasa si sa se inscrie din timp, pentru ca "grupul se formeaza la Bucuresti si vin oameni din toata tara". In Bacau, o buna parte din agentiile pe care le-am contactat au raspuns "deocamdata nu" la o plimbare cu terminus in Madrid. Cu o exceptie: o agentie organiza excursii Italia-Franta-Spania, 8 zile, 5 nopti cazare, 470 dolari. Am fost sfatuiti sa ne luam cei 100 de Euro pe zi ca masura suplimentara de precautie. "Daca nu-i aveti, ne spuneti si va ajutam", a precizat, amabila, functionara. In Bucuresti, ofertele spre Spania cu autocarul sunt in plina "reasezare". Dintre firmele din centrul Capitalei, am gasit doar 2 agentii care sa organizeze astfel de excursii, una cu 499 de dolari 11 zile, 6 nopti cazare, pe ruta Italia-Franta-Spania, alta cu 330 de dolari pentru 11 zile, 6 nopti cazare, cu opriri in Croatia, Italia si Barcelona. Doar transportul cu autocarul pe ruta Bucuresti-Madrid costa in jur de 280 de Euro, dus si-ntors.




















































