Exclusiv: Lăzăroiu vorbeşte despre “naveta PDL” şi condurul Albei ca Zăpada

0
0

Sebastian Lăzăroiu declară, într-un interviu pentru “Adevărul”, că USL este o construcţie şubredă şi riscantă, iar social-democraţii s-ar putea alătura la toamnă unei supermajorităţi care să susţină regionalizarea şi Parlamentul unicameral.

El nu crede în refacerea Alianţei PNL-PDL, dar nici nu exclude o formaţiune de centru-dreapta puternică în care să vină şi o parte din liberali. Întrebat dacă se referă la Albă ca Zăpada, el a susţinut că aceasta "există deja, dar nu o vedem", regionalizarea fiind "condurul" Albei ca Zăpada. Fostul consilier prezidenţial mai susţine că Dinu Patriciu nu va lăsa PNL-ul să alunce spre stânga. Despre "naveta PDL" spune că nu s-a relansat pentru că nu a scăpat încă de clientela politică, dar lucrurile au început să se mişte.

Adevărul: Când se vor mări salariile?

Sebastian Lăzăroiu: Atunci când bugetul va permite. E posibil să fie 1 ianuarie, 1 martie 2012, s-ar putea să se facă în etape. Trebuie să vedem analiza Finanţelor privind încasările la buget. Trebuie să ne păstrăm o anumită prudenţă pentru că actualul context internaţional nu ne este deloc favorabil, în jurul nostru piesele de domino se prăbuşesc. Mai poate să lovească o criză, sigur vom fi mai pregătiţi, dar să nu repetăm povestea din 2007-2008.

Există riscul ca această poveste să se repete în 2012, fiind un an electoral?

Riscuri sunt, dar eu aş zice că sunt mai mici decât aş fi crezut acum şase luni de zile. Acum şase luni, Opoziţia era într-o frenezie totală cu măriri de salarii, de pensii, că ei vor veni imediat la putere prin alegeri anticipate şi că vor mări salariile şi pensiile. Într-adevăr, puteai să te sperii de discursul ăsta. În ultima vreme, văd că discursul lor a devenit ceva mai ipocrit şi aparent mai responsabil.

Traian Băsescu v-a acuzat de populism pentru anunţul privind majorarea salariilor. Cum îi răspundeţi?

Eu nu ştiu exact pentru că nu am văzut.. Nu cred că s-a referit la mine..Sincer nu am urmărit, nu ştiu exact cine a anunţat creşterile salariale..

Şi dvs. aţi vorbit despre posibilitatea majorării salariilor..

Eu am spus că este posibil să crească salariile din 2012 şi numai dacă resursele de la buget permit asta. Asta a fost declaraţia mea şi cred că asta este declaraţia corectă.

Preşedintele a acuzat recent "liota" PDL care, alături de UDMR, s-a opus proiectului regionalizării. Putem spune că acest proiect este îngropat? Că este un eşec al preşedintelui?

Nu cred că la nivelul PDL nu există susţinere pentru regionalizare. Că sunt oameni în PDL care nu sunt fericiţi fie cu numărul de regiuni, fie cu modul în care se face regionalizarea, asta e altceva, dar partidul majoritar susţine proiectul. UDMR susţine condiţionat, au sensibilităţile lor etnice, eu cred că nu este nici pe departe un eşec. Cred că doar s-a luat un respiro de vară în care fiecare îşi poate analiza poziţia, sigur sunt şi calcule politicianiste, ce câştigă şi ce pierde fiecare politic, dar e bine că e vacanţa asta în care fiecare îşi face calculele şi la toamnă se va relua cu siguranţă această temă. Dar eu cred că e fundamental să avem lucrurile terminate până la alegerile locale pentru că regiunile astea, aşa cum se vor înfiinţa şi câte vor fi, vor trebui să aibă o conducere legitim aleasă încă de anul viitor în aşa fel încât ele să funcţioneze.

Atâta vreme cât nu există o majoritate parlamentară care să susţină acest proiect cum s-ar putea face, totuşi?

Eu nu am sesizat o mare divergenţă pe regionalizare: UDMR ne vorbeşte de refacerea regiunilor de dezvoltare de ani de zile, PSD-ul a spus clar că este de acord, dar că vrea păstrarea judeţelor, PNL-ul nu ştiu..nu a avut nicio poziţie, PDL-ul susţine acest proiect cu regiuni mai mari şi fără judeţe. Trebuie doar o armonizare între poziţiile lor. Nu m-ar surprinde ca PSD-ul să susţină în final proiectul pentru că văd că PSD-ul susţine intens măsurile actualului guvern. Nu m-ar surprinde să avem o super-majoritate din septembrie la care să se adauge şi PSD-ul faţă de actuala majoritate şi să susţină regionalizarea şi chiar modificările din Constituţie - 300 de parlamentari şi parlament unicameral. Nu subestimaţi PSD-ul, pentru că PSD-ul îl are pe Victor Ponta, şi are şi el interese. Şi lui Ponta îi convine să scape de baroni, lui în primul rând, poate altora din PSD, nu. Cred că PSD-ul se gândeşte bine, poate mai bine decât PNL-ul în momentul ăsta dacă mai vrea să stea încă patru ani în Opoziţie sau să vină la guvernare, cred că analizează foarte serios lucrul acesta pentru că între timp s-au convins că proiectul USL este şubred, este riscant.

Spuneaţi că USL este o construcţie şubredă. Sever Voinescu pleda recent pentru refacerea Alianţei PDL - PNL, ce şanse daţi acestui scenariu?

Ce e murit e murit şi e îngropat. Nu o să mai existe o alianţă de genul asta, dar nu exclud să existe o formaţiune puternică de centru-dreapta în care să intre şi liberali din actualul PNL.

Vă referiţi la acea construcţie pe care aţi denumit-o mai demult Albă ca Zăpada?

Dacă tot aţi întrebat de Albă ca Zăpada...Noi o vedem pe Albă ca Zăpada, dar nu ştim că este ea. Regionalizarea este un condur al Albei ca Zăpada, vedem aşa, un picioruş din Albă ca Zăpada. Regionalizarea este asta. Albă ca Zăpada nu e neapărat o nouă formaţiune politică este o nouă ordine instituţională, ori regionalizarea dă naştere unei noi ordini instituţionale.

Până acum, dincolo de criticile preşedintelui, PDL şi UNPR au susţinut regionalizarea..

Da, dar eu cred că şi UDMR-ul va înţelege că, dincolo de sensibilităţile etnice, regionalizarea este importantă pentru dezvoltare. Secuii nu-şi vor pierde identitatea culturală.

S-a speculat recent că ar exista o apropiere între Traian Băsescu şi Dinu Patriciu, dvs ce ştiţi ca fost consilier prezidenţial, aţi avut semnale în acest sens?

Eu nu ştiu. Am văzut la un moment dat că Dinu Patriciu a intrat cumva pe aceeaşi lungime de undă a Guvernului din cauza orientării sale liberale, chiar ultra-liberale. Nu sunt de acord cu multe dintre poziţiile sale liberale care merg la extremă, gen justiţie privată, gen FMI-ul ne face rău. Dar este dreptul lui până la urmă şi liberalismul are mai multe nuanţe, el e spre nuanţa extremă. Şi probabil şi-a dat seama că în momentul acesta ai USL care este ultra-populistă, ultra-demagogică şi ai PDL-ul şi Coaliţia din jurul PDL-ului, care nu face chiar ce zice domnul Dinu Patriciu -să rămână cu 200.000 de funcţionari-, dar face ceva în sensul ăsta, adică merge spre un stat liberal şi spre reducerea costurilor statului cu care şi dânsul este de acord. Aici cred că ne întâlnim, când vorbim despre asta.

Dar este plauzibil acest scenariu?

N-am avut niciodată o discuţie cu Dinu Patriciu, sigur am avut discuţii cu oameni din interiorul PNL-ului...eu cred că Dinu Patriciu nu va lăsa partidul să alunece cu totul la stânga. Nu ştiu cum o va face, care sunt instrumentele cu care va acţiona..

Baconschi, bun de preşedinte. Prigoană, bun de primar

Ce s-a schimbat de la Convenţia Naţională, partidul stă la fel de prost în sondaje, de ce nu a fost relansată naveta PDL?

PDL trebuie să scape de clientela politică, dacă la bază ai oameni incompetenţi, corupţi, aia este imaginea PDL-ului. Asta rămâne, restul sunt poveşti. Mă bucur că, după congres, partidul a început să facă o reevaluare a acestor oameni în poziţii de conducere, în deconcentrate. Lucrurile au început să se schimbe, chiar dacă sondajele nu arată o relansare a navetei.

Spuneaţi la începtului anului că pentru relansarea încrederii în Guvern este nevoie de schimbarea premierului. Vă menţineţi această opţiune?

Nu vreau să comentez. Atunci vorbeam în calitate de analist politic, asta era analiza mea, evaluarea mea şi acum mă feresc să mai fac analize politice, încerc să fac mai mult politică.

Totuşi, credeţi că Emil Boc poate duce PDL către un scor electoral bun?

Eu cred că a fost un succes realegerea lui în fruntea PDL. Cred că ăsta este un bun câştigat pentru partid întrucât, dacă nu s-ar fi întâmplat asta, PDL chiar ar fi avut o problemă şi anul ăsat şi la anul, ar fi însemnat să nege tot ce-a făcut în ultimii doi ani, măsuri nepopulare, dar măsuri care îşi arată acum efectul. Dacă nu l-ar fi ales, ar fi fost un semnal foarte prost, ar fi fost o greşeală.

PDL Bucureşti are un contracandidat pentru Sorin Oprescu?

Eu îl văd pe Silviu Prigoană, îl văd cum stă în sondaje şi văd, de asemenea, profilul de candidat. De fapt, Silviu Prigoană şi Cristian Piedone sunt cei care ar putea să-l învingă pe Sorin Oprescu. Asta este o analiză bazată pe sondaje, dar nu numai, pentru că un om care are o notorietate mai mică, dacă are un potenţial bun, el poate să ţâşnească, or cei doi sunt bine poziţionaţi din punctul acesta de vedere. La PDL, Prigoană este cel mai bine poziţionat.

Traian Băsescu spune că românii s-au cam săturat de un preşedinte-jucător şi că şi-ar dori mai curând un intelectual. Cine corespunde profilului?

Teodor Baconschi.

În afară de Baconschi?

Ar mai putea fi şi Sever Voinescu. Sigur, e o utopie să credem că dintr-odată oamenii nu mai vor un preşedinte puternic şi vor un monarh reprezentativ şi intelectual. O să fie clar o tranziţie de la un preşedinte puternic jucător la un preşedinte care să aibă ceva din calităţile lui Băsescu, dar care să fie mai orientat spre menţinerea unei solidarităţi. Această schimbare de profil i se datorează chiar lui Traian Băsescu pentru că prin stilul său a zguduit sistemul şi instituţiile au început să se reaşeze, iar speranţa este ca până în 2014 sistemul să se stabilizeze şi atunci oamenii nu vor mai avea nevoie de cutremure, ci de o persoană care să fie mai atentă la echilibrele societăţii.

Vă mai consultaţi cu Traian Băsescu?

Da, vorbim, eu în calitate de ministru al Muncii, dânsul în calitate de preşedinte, dar rar...

Dacă tot aţi trecut de la poziţia de consilier la o funcţie executivă, luaţi în calcul o candidatură la alegerile viitoare?

Nu m-am gândit la asta.

Victor Ponta are datorii către PDL

Victor Ponta i-a scris şefului FMI că susţine măsurile sociale ale Guvernului, inclusiv coşul pentru pensionari. Cum vă explicaţi sprijinul liderului PSD?

Nu mă miră sprijinul lui Ponta. Şi nu e vorba numai despre coşul pentru solidaritate. Ponta a înţeles mesajul pe care i l-am dat acum trei săptămâni şi anume că atunci când primeşti trebuie să şi dai înapoi. Eu am mai spus că a primit sprijin la alegerile interne din PSD de la PDL şi toată lumea mi-a sărit în cap. Acum când Ponta demonstrează că are ceva de dat înapoi nu-l mai întreabă nimeni de ce o face. Întrebaţi-l! E posibil şi ca el să-şi imagineze că fiind mai concesiv cu Guvernul o să scape de problemele pe care le are cu DNA-ul, numai că eu cred că va fi dezamăgit pentru că DNA-ul nu este controlat de nimeni cum îşi imaginează el.

Dar credeţi că va avea probleme cu DNA?

Înţeleg că cei de la ANAF au trimis deja..au sesizat Parchetul sau DNA, nu ştiu exact. Şi probabil că s-a speriat şi a devenit mai concesiv cu Guvernul, numai că se înşală dacă crede că cineva are butonul de la parchet şi o să apese pe el. Eu am fost optimist când Victor Ponta a fost ales preşedintele PSD, chiar dacă ştiam că e susţinut de o coaliţie de baroni, chiar dacă ştiam că unii de la PDL îl sprijină pentru că aveau nevoie de un om slab în fruntea PSD. Am zis, domnule, cine ştie, omul asta o să facă o surpriză. Mie mi-a plăcut atunci când era şef la TSD, era stilul guevarist, a adus un suflu nou, într-un partid care a venit în 90 cu fosilele Partidului Comunist. Acum s-a schimbat atât de mult încât a preluat discursul lui Iliescu sau discursul lui Năstase care reprezintă o etapă pre-modernă a PSD-ului, discursul liderilor vechi din PSD l-a asimiliat imediat. E trist când vezi un tânăr politician că intră în şirul figurilor vechi ale PSD-ului. A fost dezamăgitor, cred că asta e cuvântul care-l caracterizează cel mai bine.

Leonard Orban, favorit pentru Ministerul fondurilor europene

Remanierea va avea loc în septembrie odată cu înfiinţarea Ministerului pentru fonduri europene?

Nu ştiu, n-aş face o legătură între remaniere şi înfiinţarea ministerului pentru fonduri europene. Ministerul trebuie să se înfiinţeze cât de repede, cum începe activitatea parlamentară. Remanierea este alt plan de discuţie. Mi-e greu să mă pronunţ eu asupra momentului.Remanierea nu este o situaţie dramatică aşa cum o prezintă uneori presa, e o situaţie de normalitate în orice guvern. Guvernul se recredibilizează venind cu figuri noi, trebuie privită cu relaxare.

Preşedintele spunea că a convenit cu premierul numele viitorului ministru al fondurilor europene. Leonard Orban este favorit? Se potriveşte profilului?

Da, Leonard Orban este o persoană experimentată şi cu o mare credibilitate la Bruxelles, poate fi un nume posibil pentru acest portofoliu. Dar nu ducem lipsă de persoane care să se încadreze în acest profil. Bogdan Mănoiu, spre exemplu, de la Departamentul de afaceri europene. Dar sunt şi alţii care sunt mai puţin cunoscuţi şi care sunt convins că ar putea face faţă. Dar, sigur, de departe Leonard Orban a fost şi comisar la Bruxelles şi ştie bine lucrurile acolo, are o imagine bună acolo şi avem nevoie de aşa ceva.

Despre preşedinte, dispreţul pentru intelectuali şi Regele Mihai

Andrei Pleşu povestea recent într-un interviu că Traian Băsescu dispreţuieşte intelectualii, dar a fost suficient de pragmatic încât să înţeleagă că are nevoie de sprijinul lor...

Am fost consilier prezidenţial şi am fost mai mult timp decât domnul Pleşu. Nu am avut niciodată senzaţia că Traian Băsescu dispreţuieşte intelectualii. Chiar nu am avut-o, nu vorbesc de discursul public, vorbesc de discuţiile interne. Faptul că uneori a mai criticat public o anumită lipsă de realism a unor intelectuali nu înseamnă în niciun fel dispreţ.

Cum comentaţi declaraţiile despre "trădarea" Regelui Mihai?

Sunt nişte opinii, nu erau opiniile unui istoric, erau opiniile unui om politic care cumva a vrut să spună ce ar fi făcut dacă era în locul lui. Istoricii găsesc întotdeauna circumstanţe, analizează contextul, dar nu era o analiză, era opinia unui om politic faţă de un alt om politic care la un anumit moment a cedat, a renunţat la prerogativele sale, sub presiune, nu ştiu, este un context foarte amestecat în perioada respectivă.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite