Doua persoane au murit intr-un grav accident rutier in judetul Arad
0Doua persoane au murit in urma unui grav accident rutier petrecut, marti dimineata, pe Soseaua Arad-Timisoara, dupa ce soferul unei Dacii "Papuc" incarcate cu legume a incercat sa evite un biciclist
Doua persoane au murit in urma unui grav accident rutier petrecut, marti dimineata, pe Soseaua Arad-Timisoara, dupa ce soferul unei Dacii "Papuc" incarcate cu legume a incercat sa evite un biciclist care circula pe mijlocul drumului, sub viaductul de la intrarea in localitatea Sag. "Autoturismul a trecut pe contrasens si s-a ciocnit frontal cu un microbuz al carui sofer circula regulamentar dinspre Timisoara", a declarat Pavel Tuduce, inspector principal la Politia Rutiera Arad. In urma impactului, cele doua masini au fost proiectate la mare distanta, iar biciclistul a fost trantit pe carosabil. Echipajele de ambulanta si de descarcerare ajunse la fata locului l-au scos pe soferul Daciei din cabina strivita, acesta fiind grav ranit. Cu toate eforturile depuse de medici pentru a-l salva, el a murit la Spitalul Judetean Arad. Biciclistul accidentat nu a mai ajuns la spital, el murind pe drum, in ambulanta.























































