Doi morti si zece raniti in accidentele rutiere de duminica
Doua persoane si-au pierdut viata, iar alte zece au fost ranite in accidentele de circulatie produse, duminica, in mai multe localitati ale tarii. Unul dintre cele noua accidente produse in ultima zi
Doua persoane si-au pierdut viata, iar alte zece au fost ranite in accidentele de circulatie produse, duminica, in mai multe localitati ale tarii. Unul dintre cele noua accidente produse in ultima zi a saptamanii trecute a fost cel din comuna hunedoreana Zam. Duminica dimineata, pentru ca nu a redus viteza la intrarea intr-o curba, masina condusa de Cornel Vartaci (39 ani), din comuna aradeana Vladimirescu, a derapat si a lovit frontal autoturismul condus regulamentar de cetateanul german Adrian Muntean (45 ani). Impactul dintre cele doua autovehicule s-a soldat cu moartea primului conducator auto si ranirea grava a lui Ladislav Augustinov (60 ani), care il insotea pe Vartaci. Alte trei persoane au fost ranite seara, in localitatea Praid, din judetul Harghita, cand Levente Olah (28 ani), din Sovata, a pierdut controlul volanului autoturismului VW Golf pe care il conducea sub influenta bauturilor alcoolice. Masina a intrat intr-un cap de pod, iar soferul si alti doi barbati care il insoteau, respectiv Gaspar Jozsef (19 ani) si Domokos Laszlo (20 ani), au fost raniti.




















































