Doi câini din Hong Kong s-au căsătorit de Valentine | adevarul.ro

Doi câini din Hong Kong s-au căsătorit de Valentine

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Pentru mulţi, o nuntă între doi câini este doar un prilej de distracţie, dar, în Asia, unde aceste animale poposesc uneori pe platourile cu specialităţi ale restaurantelor, o astfel de

Pentru mulţi, o nuntă între doi câini este doar un prilej de distracţie, dar, în Asia, unde aceste animale poposesc uneori pe platourile cu specialităţi ale restaurantelor, o astfel de nuntă poate fi un semn de normalitate. Un magazin din Hong Kong a deschis, ieri, ceremoniile dedicate Zilei Îndrăgostiţilor cu nunta unor simpatici Chihuahua. Bob şi Ella, ambii în vârstă de trei ani, s-au căsătorit cu acte "în regulă", pentru că directorul magazinului, care i-a năşit, a completat şi un certificat doveditor. Tortul celor doi a cântărit 30 de kilograme şi a fost împărţit tuturor clienţilor veniţi la cumpărături. Bob şi Ella au primit câte un sac imens de hrană pentru câini şi un coteţ/căsuţă cu două culcuşuri, care va fi plasat în curtea dintre casele stăpânilor lor, care sunt vecini.

Pentru comercianţii din întreaga lume, Valentine's Day a devenit al treilea prilej de vânzări fructuoase, după Crăciun şi Paşti, chiar şi în Asia, unde creştinii nu sunt majoritari ca în Europa.

Top articole

Partenerii noștri