Directorul Shin Beth este ingrijorat de "terorismul evreiesc"
0Noul director al Shin Beth (serviciile israeliene de securitate interna), Yuval Diskin, s-a declarat ingrijorat cu privire la riscurile unei eventuale aparitii a "terorismului evreiesc". Diskin a
Noul director al Shin Beth (serviciile israeliene de securitate interna), Yuval Diskin, s-a declarat ingrijorat cu privire la riscurile unei eventuale aparitii a "terorismului evreiesc". Diskin a declarat in fata Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe si Aparare, in cadrul unei reuniuni cu usile inchise, ca "trebuie pastrat dreptul democratic la proteste, dar este necesara impiedicarea aparitiei unui terorism evreiesc". El a facut aluzie la manifestatiile ample organizate de colonisti si ultranationalistii evrei care se opun planului israelian de retragere din Fasia Gaza, prevazuta pentru vara aceasta, si arestarea, in aprilie, a noua israelieni suspectati ca au planificat atentate impotriva Esplanadei moscheilor din Ierusalim, al treilea loc sfant al lumii islamice. "Cred ca principala problema cu care ne confruntam este consolidarea organizatiilor teroriste palestiniene din Fasia Gaza", a declarat Diskin. "Este preferabil sa ne confruntam cu miscarea terorista Hamas, care poate fi limitata, decat cu un Hamas asociat la putere", a adaugat el. "intr-un astfel de caz, Hamas ar lua parte la jocul politic si ar fi dificil sa il combatem prin raiduri" impotriva membrilor sai, a explicat Diskin. Miscarea Hamas s-a impus in anumite regiuni, la alegerile municipale partiale din Cisiordania si Fasia Gaza si pentru prima data va prezenta candidati la scrutinul legislativ din iulie. Diskin, in varsta de 49 de ani, care a preluat oficial functia duminica, este considerat unul dintre instigatorii "lichidarii" liderilor palestinieni, care urmarea reprimarea Intifadei declansate in septembrie 2000.























































