Din lumea celor care nu cuvanta | adevarul.ro

Din lumea celor care nu cuvanta

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Zeci de ziaristi, ingramaditi, ieri, in salita cocheta de conferinte, de la Palatul Victoria. Exista firma FINECO? Ce faceti cu demnitarii care-si conduc linistiti firmele, in timp ce dvs. ne spuneti

Zeci de ziaristi, ingramaditi, ieri, in salita cocheta de conferinte, de la Palatul Victoria. Exista firma FINECO? Ce faceti cu demnitarii care-si conduc linistiti firmele, in timp ce dvs. ne spuneti cat de greu este sa lupti cu coruptia? Sunteti sigur ca Nicolae Vacaroiu nu a beneficiat, la o clipa de mare generozitate a domnului Vantu, de vreun imprumut? Nu ar fi interesant sa-i intrebati in CSAT, pe d-nii Timofte si Fulga, cat de apropiati sunt de SOV? Desi nu au apucat sa fie rostite, toate aceste intrebari pluteau greu in aerul din sala. Presedintele si premierul au intarziat trei sferturi de ora. Pentru unii nu a fost timp pierdut. Claudiu Lucaci, fost ziarist, acum purtator de cuvant al guvernului, deja contabiliza timpii scurti ai importantei conferinte de presa care urma. Facea liste. Ce fel de liste? Liste cu "alesii" carora li se acorda marele favor de-a deschide gura la microfon, in fata primilor doi oameni in stat. Nu s-ar fi facut ca spectacolul concordiei desavarsite, pe drumul catre NATO si UE, sa fie stricat de niste curiozitati care nu-si gaseau locul. Favoriti pe lista lui Lucaci -TVR si Radio Romania. Omul, la costum, a explicat gloatei ca nu este loc de multe intrebari. Ma rog. Incepe spectacolul. Premierul si presedintele intra, insotiti de alai. Prima intrebare fuge vesela din microfon. Pasii concreti ai drumului catre NATO. Au fost enumerati in vreun sfert de ora. Urmeaza, abrupta si periculoasa, o pauza neprevazuta. Un "negru de teren", din acela obraznic si care nu prinsese loc pe lista, se ridica intr-o rana. Indrazneste sa mormaie ceva. "Ce surpriza!". Lumea buna tresarea ca la vederea unui gandac. Ziarista de la "Cotidianul", fara microfon, intreba pe insusi premierul Adrian Nastase cum comenteaza implicarea sefului sau de cabinet, Sorin Tesu, in scandalul Astra-BRS? Asta era intrebarea completa. S-ar fi auzit cat de cat daca, la jumatatea frazei, nu ar fi intervenit vigilent si avantat un glas: "De la Televiziunea Romana avem o intrebare, domnule prim-ministru!". "Gandacul" a primit totusi un raspuns in doi peri, dupa care premierul s-a intors zambitor catre TVR. Intrebarea care chinuia Televiziunea Publica era "cum a perceput dl. prim-ministru ideea infiintarii Parchetului anticoruptie". Desigur, buna, de vreme ce el l-a infiintat. O conferinta de presa nu este o sedinta de partid, unde seful are intotdeauna dreptate. Din contra. E unul din putinele momente cand seful da socoteala. Nu ziaristilor, ci sutelor de mii de oameni care pun intrebari prin gura lor. Si e de-a dreptul inacceptabil ca unii, cu apucaturi de politruci, etaland o obedienta gretoasa, isi inchipuie ca stiu ei ce e bine si ce e rau de aflat. Functionarii guvernului, si-acum ca si altadata, folosesc si arme josnice: amenintarea cu ridicarea acreditarilor celor care supara. Libertate de exprimare?! Vorba ceea. Un moft.

Top articole

Partenerii noștri