DEZBATERE Tergiversarea votului electronic sau prin corespondenţă, o deziluzie pentru diaspora
0
Vot electronic şi prin corespondenţă pentru toţi românii din ţară şi din străinătate. Departe de a fi doar un deziderat, această dorinţă reprezintă unul din punctele din scrisoarea-acord cu 10 lucruri esenţiale din programul politic al Monicăi Macovei, pe care candidata la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 a trimis-o pe atunci candidatului la aceleaşi alegeri, dar în turul doi, Klaus Iohannis.
Astăzi cel din urmă este preşedinte, iar Monica Macovei s-a întors la Bruxelles. Scrisoarea, dar mai ales angajamentul luat de actualul preşedinte, de a implementa aceste puncte acceptate public dacă este ales, au rămas în imaginarul colectiv al românilor. Din ţară şi din străinătate. Ca un vis drag, într-un fel. Pentru votul electronic şi asigurarea unui vot în Parlament pe această temă a existat un termen limită: februarie 2015. Aici intervine dilema. Suntem în aprilie, iar Parlamentul nu a votat nimic.
Scandalul votului din diaspora a stârnit discuţii şi în privinţa metodelor alternative de vot care ar fi putut eficientiza sistemul acolo unde mii de români au aşteptat la cozi câte 7-8 ore pentru a-şi alege preşedintele. O soluţie dezbătută este introducerea votului electronic la scară largă, prin care orice român cu acces la internet să poată vota din pat, de la serviciu, din cafenea sau de oriunde. Nici în privinţa votului prin corespondenţă nu s-a avansat, parlamentarii trag în continuare de timp.
„Al treilea aspect, în fine, priveşte votul pentru diaspora, respectiv votul prin corespondenţă. Nu mi-am ascuns preocuparea cu privire la acest subiect şi la întârzierea dezbaterii. Toate partidele au dat asigurări că există voinţă politică şi că o soluţie legislativă va fi adoptată în timp util. Aştept ca stadiul declarativ să fie depăşit şi vă asigur că voi urmări cu mare atentţe ce se întâmplă în continuare în această speţă“, a spus Klaus Iohannis, imediat după consultările avute cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni.
Citiţi şi: Votul prin corespondenţă pentru Diaspora, dorit de Iohannis. Partidele parlamentare trag de timp
Jurnaliştii şi bloggerii adevarul.ro, Iulia Badea-Guéritée, stabilită în Franţa, şi Traian Danciu, freelencer în Germania, dezbat importanţa diasporei ca lider de opinie şi ca influenţă, la cinci luni de la alegerile prezidenţiale.
Românii din diaspora – folosiţi în campanie, apoi ignoraţi
Iulia Badea-Guéritée: Toţi dezbatem, dar nimeni nu întreabă concret diaspora ce va urma. Ne folosim deci de ea şi trecem mai departe?
Traian Danciu: Nu avem voie să tratăm diaspora ca pe o justificare. Eu am oricum greutăţi să mă obişnuiesc cu noţiunea de „diaspora“. În primul rând pentru că mulţi dintre acei cetăţeni români care s-au înghesuit să îşi voteze preşedintele, au plecat din ţară în ultimii doi-trei ani, iar asta nu pentru că s-au mutat în altă ţară, că au emigrat definitiv din România, ci pentru că au căutat un loc de muncă unde şi câştigă suficienţi bani pentru a-şi stabiliza situaţia materială sau pentru a-şi crea una, de regulă, în România şi nu musai în străinătate.
În Germania sunt puţini aceia care şi-au luat definitiv rămas-bun de la România.
Aşa că mai ales aceştia sunt mai mult decât îndreptăţiţi şi obligaţi (din totalitatea comunităţilor româneşti dispersate prin lume) să îşi exercite dreptul de a alege preşedintele României. De el depinde, în cele din urmă, cum şi unde vor trăi în viitor, dependent de felul în care acesta îşi face treaba.
Mulţi dintre aceşti români câştigă mai mult decât în România, dar pentru o viaţă decentă aici banii nu ar ajunge. Aşadar, ei îşi trimit veniturile în România, unde, de regulă, mai trăiesc şi alţi membri ai familiei lor din acest ajutor. Peste aceştia nu se mai poate trece! Dacă lucrurile se îndreaptă în România, dacă în sufletele şi minţile acestor oameni se vor întoarce încrederea şi speranţa că şi în România vor câştiga suficient în raport cu munca prestată, ei se vor întoarce foarte probabil „acasă“. Iar acolo pot influenţa mereu deznodământul unor alegeri.
A trece peste această umilinţă, această crimă, a căror victimă au fost ei la alegerile prezidenţiale, înseamnă a le răpi cel puţin jumătate din speranţa pe care au avut-o în ziua în care au stat 10 ore în frig şi ploaie la cozi imense pentru a vota.
Românii îşi merită dreptatea şi nicidecum să fie ignoraţi după ce îi folosim pentru dezbateri şi cosmetizări.
Ei, în afara faptului că sunt un potenţial pentru România, în sensul că şi ei îşi susţin material rudele rămase în ţară sau investesc în România, sunt şi imaginea României în străinatate. Ei sunt invitaţia vecinilor lor, fie din Germania, Franţa sau Spania, să vina în România, să ia România în serios, să trateze România ca pe o ţară egală cu a lor, pe români ca pe europeni egali cu toţi ceilalţi.
Să trecem mai departe după ce ne-am folosit de ei, ar însemna să-i îndepărtăm încă o dată, ba chiar România să-i piardă cu totul de data aceasta. România nu are voie să uite ce efect au avut românii din afara ţării asupra acestor alegeri, asupra mobilizării şi vizibilităţii societăţii civile din România. Un aspect care trebuie menţinut şi întărit.
Care crezi că sunt lucrurile nespuse în toată această dezbatere despre renaşterea diasporei?
Nu este o renaştere a diasporei. După cum spuneam mai devreme, în rândul „diasporei” s-ar distinge două tabere: unii care au emigrat într-adevăr, decişi să-şi părăsească ţara eventual pentru totdeauna, şi cei care sunt în afara ţării de scurt timp, nemulţumiţi de şansele şi perspectivele care le sunt oferite acasă, dar care sunt pregătiţi să se întoarcă oricând în ţară. Poate asta nu a fost subliniat suficient de apăsat în această dezbatere. Aceştia din urmă chiar contează foarte mult pentru România. Ei sunt cei care îi contrazic pe toţi acei soldăţei care fac slalom printre oportunităţile puterii. Primii au şi ei un rol foarte important.
Mai avem o categorie de „angajaţi“ în acest caz, iar asta este cu totul nou. Etnicii germani care au părăsit ţara în condiţiile cunoscute, precum şi cei care au plecat din România cu mult înaintea căderii Cortinei de Fier. Ei s-au activat masiv într-adevăr pentru prima dată. Cel puţin asta observ eu în Germania. Deşi ei nu au putut vota, ei au dat semnale puternice către comunităţile de români: suntem cu voi! Sau: suntem uniţi! Aceasta este poate o reunificare comparabilă, bineînţeles la altă dimensiune şi cu altă valoare, dar extrem de importantă pentru istoria noastră modernă, cu Unirea din 1918. Sper să nu fiu înţeles gresit.
Atât de multă solidaritate între saşi şi români, între diaspora „clasică“ şi românii „noi“ în străinătate nu cred că a mai existat după 1918.
Iar asta o spun tocmai pentru că am crescut într-un orăşel în care saşii reprezentau jumătate din populaţie. Nu doar din acest punct de vedere Klaus Iohannis reprezintă acel preşedinte care unifică.
Generaţia care s-a maturizat
A fost o renaştere tip „lebăda neagră“, neaşteptată şi anunţând schimbarea de sistem, sau este o urmare a unui proces de maturizare?
Este o maturizare, iar în mod bizar este una care nu are de a face numai cu faptul că s-au trezit mulţi dintre cei adormiţi, ci una care are concret de a face cu faptul că o generaţie s-a maturizat în România. Generaţia celor născuţi în anii '80 şi '90 (dar nu numai!). Asta s-a vazut clar oglindit în participarea la votare şi în opţiunile exprimate la urne, reflectate în rezultatul alegerilor. Dar şi în faptul că această generaţie maturizată s-a opus propagandei televiziunilor partizane prin mijloace specifice ei: internetul, reţele sociale. Aceşti oameni tineri, şi nu numai, conştienţi de lumea globală în care se trăieşte astăzi, anunţa schimbarea unui sistem, prin schimbarea generaţiilor.
Acum ne aflăm la graniţa dintre generaţia care se desparte cu greu de trecut, fie de teamă, fie din vreo nostalgie mai greu de înţeles sau o obligaţie sumbră, şi generaţia care cunoaşte doar perioada de tranzit şi promisiunile acesteia.
În mod normal, deci altundeva, într-altă ţară, alt spaţiu cultural-istoric, s-ar fi anticipat cu uşurinţă că la un moment dat, cei născuţi sau crescuţi în libertate vor opta pentru valorile libertăţii.
Aşadar, dacă eu mi-am spus în 1990 că va dura 20-30 de ani, până se va schimba într-adevăr ceva esenţial în România (şi am plecat, considerând că mi-am facut datoria faţă de ţară până atunci), aşa cum de altfel, din alte logici, a spus-o şi Silviu Brucan, atunci era de anticipat ce presupune aceasta: ridicarea, respectiv maturizarea unei noi generaţii. Dacă nu ne-am fi păstrat, cu toţii, suspiciunea şi frica, neîncrederea materializată în superficialităţi, invidie, lipsa oricărei solidarităţi, teama faţă de ziua de mâine, am fi prevăzut probabil ceea ce se întâmplă acum.
Interviu integral pe blogul Iuliei Badea-Guéritée.
„România este într-un fel o Europă în miniatură“
Traian Danciu: Cele văzute/trăite în duminica alegerilor (16.11.2014) ţi-au amintit de situaţii cunoscute din trecut?
Iulia Badea-Guéritée: Da şi nu. Mi-am amintit de imaginile din timpul Revoluţiei din 1989, doar că acum le vedeam şi trăiam pe viu. Revoluţia din 1989 m-a prins la Sfântu Gheorghe, aveam aproape 18 ani, ultima clasă de liceu, şi ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi apoi la Bucureşti a ajuns la noi prin televziunile din străinătate, iniţial, şi apoi prin TVR. Dar simţeam elanul, dorinţa, disperarea, speranţa, încăpăţânarea celor din stradă, iar sufletul nostru creştea. Am simţit şi trăit acum pe viu acest lucru. Am fost acolo, în stradă, şi am avut de fiecare dată sentimentul că particip la ceva istoric, că în aer miroase a schimbare.
Ce însemna pentru tine o Românie în care toţi contează, indiferent de etnia căruia aparţin, cărei religii, cărui sex? În acelaşi context: „egalitate, fraternitate, libertate“ este doar un slogan, mai ales pentru tine, care trăieşti în Franţa?
Ce spui tu, o ţară în care toţi contează etc. este o utopie. Ştii prea bine că nicio ţară din lume nu se poate lăuda cu aşa ceva. Tindem, evident, cu toţii spre aşa ceva, dar democraţia în absolut există doar pe hârtie. Fiecare stat se apropie mai mult sau mai puţin de un asemenea stadiu. Ce îmi doresc este ca România să se apropie din ce în ce mai mult. Deja, o Românie mai puţin coruptă ar fi un mare pas înainte. Despre sloganuri, numai de bine. Ele au o funcţie simbolică, şi în Franţa.
Ce este România pentru tine, un stat multinaţional sau …?
România este o stare, un dor. Înainte de orice altceva. O imagine îndepărtată a unui stat multinaţional, da, un stat multilingv, un stat european care este mândru de faptul că întruchipează, într-un creuzet imaginar, toată bogăţia şi diversitatea Europei. Îmi spun uneori că România este într-un fel o Europă în miniatură. Dar nimeni nu mă crede!
Practic, deci, nu aş considera România un stat multinaţional, ci un stat european. Punct.
Care nu s-a găsit încă, suferă de o multitudine de complexe, dar care a dat lumii atât de mult, încât nici nu mai are nevoie de vreo recunoaştere. Ci doar să ridice capul şi să se privească în oglindă.
Interviu integral pe blogul lui Traian Danciu.
Se încarcă comentariile...
