Dezastrul C.S. Resita va ramane o amintire?

Istoria privatizarii Combinatului Siderurgic Resita (CSR) nu este ceea ce ar trebui sa fie: niste date de contract, sume de investit, reesalonari de datorii, capital de lucru, in fine tot ceea ce

Istoria privatizarii Combinatului Siderurgic Resita (CSR) nu este ceea ce ar trebui sa fie: niste date de contract, sume de investit, reesalonari de datorii, capital de lucru, in fine tot ceea ce inseamna evolutia unei intreprinderi ce trece de la stat la privat. Privatizarea CSR este o epopee, poate fi cu usurinta subiect de roman sau scenariu de film. Semnarea contractului de vanzare a C.S.Resita cu Noble Ventures, pe cand Radu Sarbu pastorea FPS-ul, va intra cu siguranta in analele tranzitiei drept cea mai mare teapa data statului roman si va ramane in constiinta resitenilor drept cea mai mare pacoste ce a cazut pe capul lor. La scurt timp de la privatizare, care avea in spate un contract de vanzare-cumparare ce parea nu otelit, ci beton armat, cu plata tuturor datoriilor restante, investitii de zeci de milioane de dolari si promisiuni cu piete de desfacere mirobolante, realitatea avea sa fie crunta. In CSR nu avea sa intre nici macar un cent american. Salariatii de la Resita au simtit insa pe pielea lor ce inseamna niste investitori "strategici" americani, reprezentati pe plaiurile mioritice de trioul Franges-McNutt-Deborah, nume din conducerea combinatului. Datele care au condus la tulburari sociale cum nu s-au mai vazut in Romania sunt halucinante. "Investitorii" sus-amintiti devalizau pur si simplu casieria unitatii, consumand banii de salarii pentru deplasari externe si alte cheltuieli, pe modelul Vestului Salbatic. Cu titlu de exemplu, presedintele CA sau directorul general John Michael McNutt (nici acum nu se stie exact in ce calitate) isi facuse un salariu de 24.000 de dolari pe luna. Ironia sortii, toata conducerea americana se retribuia cu sume enorme, contravaloarea "consultantei", din bani depusi la Banca Romana de Scont, cea care isi tragea substanta financiara din megaescrocheria FNI. Resita, un oras a carui monoindustrie intrase pe mana acestor indivizi dubiosi, a fost scena pe care salariatii combinatului, impinsi de foame, s-au confruntat in numeroase randuri cu jandarmii, au atacat prefectura cu pietre, au blocat drumurile. In vreme ce resitenii se hraneau din mila publica, Guvernul platind ajutoare repetate, in jurul contractului de privatizare cu Noble Ventures, care se cerea reziliat prin prisma celui mai elementar bun-simt, se purtau stranii negocieri politico-diplomatice. Combinatul acu' trecea inapoi la stat, acu' se intorceau americanii care-si luasera talpasita. Eugen Dijmarescu insusi, pe atunci simplu consilier al premierului, s-a dus peste Ocean, la Washington, sa-i convinga pe americanii suparaciosi sa revina la Resita. Tarziu, a iesit la iveala motivul codelii autoritatilor din Romania de a taia scurt macaroana Noble Ventures. Nu este vorba numai despre tupeul incredibil al actionarilor Noble Ventures, care au solicitat ulterior rezilierii contractului despagubiri mai mari decat o transa de la FMI, ci de cine erau ei. Misterul s-a lamurit dupa ce reprezentantii NV au depus un plan de reorganizare a combinatului pe care-l facusera harcea-parcea: o compunere puerila, in care grosul era reprezentat de biografiile in extenso ale actionarilor firmei-mama Noble Ventures. Este vorba de un amestec de cariere glorioase incununate de obtinerea unor functii la varful birocratiei de stat din SUA. Si era chiar inainte de invitarea Romaniei sa adere la NATO... Ieri, la sediul Autoritatii de Privatizare, a fost semnat contractul de privatizare al Combinatului Siderurgic Resita. Noul proprietar este Grupul TMK, cel mai mare producator de tevi din Rusia si al doilea in ierarhia mondiala. In Romania, TMK mai este actionar majoritar la Altrom Slatina. In sfarsit, un nume mare din industria de profil va conduce combinatul. Statul roman va trebui sa stearga, potrivit sefului APAPS, datorii de 45 de milioane de dolari, gaura financiara produsa in istoria zbuciumata a combinatului de proprietatea de stat si de teparii strategici. CSR, punct si de la capat. Firesc ar fi ca, o data cunoscute efectele catastrofale ale privatizarii de dragul privatizarii, panamale precum "afacerea" incheiata de statul roman cu Noble Ventures sa nu mai fie posibile. Se vede insa ca obiceiurile proaste se uita greu. O situatie ce-ar putea semana ca doua picaturi de apa cu epopeea CSR poate interveni oricand, spre exemplu in cazul privatizarii Societatii Nationale Tutunul Romanesc. In cazul C.S.Resita au putut macar sa fie vazuti la fata reprezentantii pe pamant ai firmei cumparatoare. Nu este cazul consortiului format la repezeala pentru achizitionarea la pret mititel a SNTR, ca dl Musetescu sa raporteze depasiri de plan la privatizare. Contractul de privatizare a fost semnat de un avocat angajat de Tobacco 2003. Care consortiu este format dintr-o firma cu sediul in Insulele Virgine, probabil o casuta postala, si un SRL din Italia care se pare ca a mai facut niscaiva afaceri prin Romania. O afacere cu toate datele unei inginerii financiare, care tinde sa devina un veritabil model al privatizarilor dubioase din economia romaneasca.