Deputatul Gheorghiu - trimis in judecata pentru inselaciune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Desi 88 de deputati au votat impotriva, Camera i-a ridicat imunitatea deputatului PSD * PRM si PSD se acuza reciproc pentru voturile impotriva

Deputatii au decis ieri, cu 179 de voturi pentru si 88 impotriva, sa ridice imunitatea parlamentara a colegului lor Viorel Gheorghiu, PSD, incuviintand trimiterea sa in judecata sub acuzatiile de fals si tentativa de inselaciune. Ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, a prezentat plenului principalele motive pentru care a solicitat ridicarea imunitatii parlamentare. Cercetarile intreprinse de Parchetul General au condus la concluzia ca Viorel Gheorghiu a inscenat furtul propriului autoturism, un BMW 540 I, obtinut in sistem leasing, incercand sa fraudeze societatea de asigurari si sa evite plata unor sume restante datorate societatii de leasing. Rodica Stanoiu a adus unele precizari suplimentare venite de la Parchetul General in urma contestarii de catre Viorel Gheorghiu a corectitudinii cercetarilor. Ministrul Justitiei a declarat ca, la sfarsitul contractului de leasing, Viorel Gheorghiu avea posibilitatea fie sa returneze masina plus 13.000 de marci pentru kilometrii parcursi in plus, fie sa achite toate sumele restante si sa pastreze autoturismul. S-a gasit insa o a treia solutie: inscenarea furtului autoturismului, a spus Rodica Stanoiu. Ministrul Justitiei a precizat ca votul in Camera nu inseamna ca Viorel Gheroghiu este vinovat, doar Justitia fiind abilitata sa decida in acest sens. Liderii grupurilor parlamentare s-au pronuntat in unanimitate pentru aplicarea legii, considerand ca Viorel Gheorghiu nu este supus unui abuz politic si trebuie sa mearga, ca orice cetatean, in fata Justitiei. Liderul PRM, Lucian Augustin Bolcas, a tinut o adevarata pledoarie privind institutia imunitatii parlamentare si rolul acesteia de a proteja mandatul de parlamentar si nu omul. Viorel Gheorghiu a multumit colegilor ca ii dau posibilitatea sa mearga in fata instantei, unde se va vedea ca este nevinovat. Entuziasmul pentru aplicarea articolului constitutional "Nimeni nu este mai presus de lege" s-a mai ofilit la aflarea rezultatului votului secret cu bile. Din totalul de 267 de deputati prezenti la sedinta, au votat pentru ridicarea imunitatii 179, doar cu 6 mai multi decat majoritatea necesara unei asemenea decizii - 173. Restul de 88 de parlamentari si-au exprimat de fapt convingerea, avand avantajul votului secret, ca cei care ocupa fotoliul de deputat sunt deasupra legii. Rezultatul votului i-a invrajbit pe deputatii PSD si PRM. Viorel Hrebenciuc, liderul grupului PSD, a afirmat ca PRM una a declarat si alta a votat, pentru a pune PSD intr-o situatie dificila. "Stiau ca ne era greu sa-i aducem la vot pe toti parlamentarii nostri, si au votat impotriva. Daca s-ar fi respins cererea de ridicare a imunitatii, ar fi insemnat ca grupul PSD de la Camera voteaza impotriva Guvernului si va dati seama ce ar fi iesit", a spus Viorel Hrebenciuc. Lucian Augustin Bolcas, liderul grupului PRM, l-a acuzat pe Viorel Hrebenciuc de declaratii diversioniste "menite sa ascunda complicitatea PSD in tergiversarea judecarii deputatului Gheorghiu Viorel". Emil Boc, PD, a afirmat ca a sesizat ca PRM a votat impotriva. "PRM a simtit ca trebuie sa-l protejeze pe Danut Saulea", a spus Emil Boc. Danut Saulea, acuzat de raspandire de informatii false alaturi de C.V. Tudor, este urmatorul candidat la ridicarea imunitatii parlamentare. Viorel Hrebenciuc a declarat ca saptamana viitoare Camera se va pronunta si in acest caz.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite