Democratul Obama câştigă în trei state care l-au votat pe republicanul Bush în 2004
Barack Obama a câştigat alegerile pentru preşedinţia SUA în statul Iowa, în timp ce John McCain a fost votat de majoritatea locuitorilor din Kansas şi Utah, estimează CNN, preluat de
Barack Obama a câştigat alegerile pentru preşedinţia SUA în statul Iowa, în timp ce John McCain a fost votat de majoritatea locuitorilor din Kansas şi Utah, estimează CNN, preluat de Agerpres.
Senatorul democrat de Illinois a obţinut victorii în Ohio, Iowa şi New Mexico, toate state în care George W. Bush a câştigat la ultimele alegeri.
Urnele s-au închis şi în statele cheie Florida, Carolina de Nord şi Virginia, dar rezultatele sunt prea strânse pentru a se face estimări.
Până în prezent, Obama a adunat 206 electori în statele Connecticut, Delaware, Illinois, Maine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, New Hampshire, New Jersey, New Mexico, New York, Pennsylvania, Rhode Island, Vermont, Washington şi Wisconsin, notează CNN.
De cealaltă parte, McCain şi-a asigurat votul electorilor din Alabama, Georgia, Kentucky, Louisiana, Dakota de Nord, Oklahoma, Carolina de Nord, Tennessee, Virginia Occidentală şi Wyoming. În total, el a adunat 135 de electori, potrivit estimărilor CNN şi CBS.























































