Democratizarea heroinei

Uleiul, carnea si cola - astea sunt drogurile romanilor, se spunea in gluma, la inceputul anilor '90. Desi granitele erau vraiste, in sacosele cu blugi de contrabanda nu gaseai decat praful

Uleiul, carnea si cola - astea sunt drogurile romanilor, se spunea in gluma, la inceputul anilor '90. Desi granitele erau vraiste, in sacosele cu blugi de contrabanda nu gaseai decat praful drumurilor. Oamenii erau fericiti si fara prafuri, noaptea radeau cu comicii vestiti ai CPUN-ului, ziua bateau buticurile. Praful alb, zis si al mortii, a lovit mai tarziu si mai sus. Primul rege al drogurilor, bulgarul Sasa, isi cara marfa cu Mercedesul decapotabil, la vila clientilor. Pretul a fost, de altfel, principalul argument cu care autoritatile isi motivau neglijenta: om fi tara de tranzit, dar n-au romanii bani de asa ceva. Nu constituim o tinta! A venit iata si randul Romaniei. Medicii de la Dezintoxicare au numit fenomenul "democratizarea heroinei". Pana acum 2-3 ani, drogatii erau adusi cu BMW-ul, de taticul sau mamica. Astazi, majoritatea celor internati pentru terapia de inlocuire a heroinei cu metadona vin cu metroul sau pe jos, daca nu pot sari turnichetul. Doza de heroina e una dintre putinele marfuri al caror pret a scazut continuu. Primele transporturi livrau marfa la 30-50 de dolari. Si ce era dolarul pe vremea aceea! Pe masura ce creste consumul, se distribuie altfel costurile: valoarea spagilor, salariile soferilor sau ale dealerilor sunt suportate de mai multi clienti, deci pretul unitar se reduce. La zi, heroina se vinde cu doua-trei sute de mii de lei biluta. Banii muncitorilor din strainatate si cresterea consumului au adus in casele si in parcarile romanilor mai multe lucruri de furat si de revandut in talciocuri. In anii '90, drogatul care spargea o casa nu prea avea ce vinde. Astazi, daca smulge o poseta, pe strada, sunt mari sanse sa gaseasca in ea un celular si sa-l vanda pe doua doze. Multi drogati daca se angajeaza sa distribuie marfa, in functie de vanzari, primesc gratis o cota parte. Pretul dozei nu mai e o problema pentru consumatorul din Romania. Pentru societate, insa, pretul drogului devine din ce in ce mai greu de suportat. De fapt, negustorii de heroina nu-si iau banii de la drogati, ci de la oamenii obisnuiti, care muncesc din greu pentru salariu. La inceputuri ne jefuiau, prin fraude si inginerii financiare, elitele tranzitiei. Copiii bogatasilor luau o parte din prada si o dadeau pe Ecstasy. Mai nou, retelele de traficanti ne intra in case sau ne sparg masinile, cu mana tremuranda a dependentilor. Crimele nu vor lipsi: ori drogatii se grabesc si nu mai asteapta sa plece proprietarul din casa, ori isi pierd mintile sub efectul amfetaminelor si terciuiesc cu masina niste pietoni. Drogurile distrug casnicii, lasa fara venituri familiile victimelor, fac pagube colaterale. Aceasta e singura industrie care macina resursele unei comunitati fara sa dea nimic in loc. Bine, bine, dar noi stiam ca drogurile sunt viciul tarilor bogate. Din pacate, nu doar lucrurile bune devin tot mai accesibile, odata cu expansiunea pietelor. "Concernele" exportatoare de stupefiante au venit in Estul Europei decise sa ramana aici. Nu s-a inceput cu nimicuri: iarba sau cocaina. S-a intrat in forta, direct cu drogul care da dependenta totala, fizica si psihica: heroina. Transformati in sclavi ai furnizorilor, drogatii vor cladi apoi retelele prin care se vor vinde eventual si produsele premium: drogurile cu care isi fac de cap vedetele sau copiii de bani gata. Ele sunt mai scumpe, dar nu duc la o dependenta la fel de puternica. Astfel ca saracii, dar si cei din clasa medie, la noi, raman cei mai expusi riscului de a muri in canale, cu seringa in vena. Se mai poate face ceva? Ca in orice epidemie, masurile preventive sunt extrem de utile. In prima linie a luptei cu traficantii nu se poate afla politia. Nici macar autoritatile care dispun de forte bine antrenate, dotate si motivate financiar nu au reusit sa opreasca traficul. In conditiile de la noi... Asa ca ne limitam sa copiem greselile pe care le-au facut si occidentalii, la vremea lor. De pilda, la fiecare telejurnal cad in plasa Politiei, ca da bine pe sticla, zeci de asa-zisi traficanti. In realitate sunt niste dependenti pusi sa vanda cateva pliculete, de catre dealeri care nu sunt niciodata prinsi. Ce sa mai vorbim de varfurile retelelor mafiote... Nici prevenirea nu are cine stie ce efect. Cateva concerte la care se distribuie brosuri antidrog abia ca dau prilejul colegilor deja "atinsi" sa deschida subiectul, la scoala, si sa faca prozeliti. Familia ar trebui sa fie prima structura de rezistenta implicata. Din nefericire, obisnuiti prea mult timp cu monologul sefului, romanii nu prea stiu sa dialogheze cu copiii lor. Atitudinea de comanda in relatia parinte-fiu sau amenintarile cu pedeapsa ii indeparteaza pe adolescentii rebeli, impingandu-i spre grupurile marginale, de unde se recruteaza "consumatorii". Asa cum remarca medicii psihiatri, parintii isi pierd copiii inainte ca acestia sa descopere drogul, nu din cauza lui. Heroinei ii revine sarcina de a taia orice cale de intoarcere in familie, asa cum secta motiveaza decizia unui sectant de a nu mai trece pe acasa. Si intr-un caz, si in altul, solutia nu poate fi decat psihoterapia. Fara drog, dependentul intra in criza: tremura, vomita, are dureri in tot corpul. In unele tari se aplica metoda "curcanului rece": drogatul e inchis intr-o camera cu peretii capitonati, unde urla pana se linisteste. Se spune ca suferintele lui sunt mai mici decat in cazul unui alcoolic. Dar inchisoarea nu vindeca dependenta psihica. Cum va avea un necaz, un esec sau, pur si simplu, fiindca simte nevoia, chiar si dupa un an de la "vindecare", dependentul se va apuca iar sa-si caute drogul. Succesul se obtine numai remodeland psihicul acestor oameni, numai oferindu-le alte si alte argumente pentru a rezista tentatiei. Nu ar trebui, deci, crescut doar numarul de politisti, ci si cel de psihiatri. Clinicile de profil sunt, de asemenea, insuficiente pentru explozia de cazuri care se apropie. Caci studii efectuate la nivel european dau prognoze sumbre pentru tara noastra. Astfel, tinerii de 16-26 de ani din Occident se dovedesc mai mari consumatori de alcool si de droguri decat romanii. Dupa aceasta varsta, ei se cumintesc, pentru ca viata le ofera si motive. Ei devin interesati sa-si pastreze slujba, salariul garantandu-le o existenta fericita. In tari ca Romania, abia la 24-26 de ani omul constata ca nu are nici o perspectiva, si se apuca de baut. Ce motiv ar avea sa nu aleaga drogurile, cand pretul fericirii totale devine comparabil cu cel al tariei?