Delegatia americana a incercat sa-i fure Catalinei Ponor medalia de aur de la sol chiar in timp ce se pregatea festivitatea de premiere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* In timp ce organizatorii instalau podiumul, americanii se certau cu arbitrii, contestand nota Catalinei, ca si pe cea primita de americanca Mohini Bhardwaj * Marian Dragulescu a ratat aurul la sarituri pe mana lui, dupa ce a primit, pentru saritura care-i poarta numele, cea mai mare nota din concurs, 9,90

Prima finala feminina la gimnastica, cea de la barna, este inceputa in forta de rusoaica Anna Pavlova care primeste 9,587, pentru un exercitiu destul de curat, dupa care intra in concurs Alexandra Eremia. Cea de-a doua romanca din aceasta finala evolueaza fara trac, se concentreaza asupra celor cativa centimetri ai barnei si primeste 9,700, nota cu care avea sa stea pe primul loc pana a intrat in concurs Catalina Ponor. A cincea pe lista de start, campioana mondiala a acestui aparat executa perfect fiecare element si, in uralele celor cateva sute de romani din sala, urca pe primul loc in clasamentul provizoriu cu 9,787. Si acolo ramane pana la final, in ciuda delegatiei americane, care si-a dorit mult o medalie de aur in finalele pe aparate. N-a fost sa fie, pentru ca evolutia lui Carly Patterson a fost notata cu 9,775, de ajuns doar pentru a o trimite pe Eremia pe locul trei. Belu si Bitang erau insa fericiti cu cele doua medalii din doua posibile in aceasta prima finala. A urmat potrivit programului finala masculina de la paralele, dupa care fetele au revenit in atentie cu finala la sol. Si aici, ca si la barna, Romania a avut doua reprezentante, Catalina Ponor si Dana Sofronie, aceasta din urma inlocuind-o, in ultima clipa, pe Oana Ban, care nu se refacuse dupa accidentarea din finala pe echipe. Ca si la barna, Ponor a intrat in concurs a cincea, reusind, bineinteles, ca dupa evolutia ei sa ridice stacheta atat de mult incat nimeni nu a mai ajuns-o. Compatrioata noastra a primit un 9,750, cea mai mare nota de la sol din intreg concursul, identica cu cea primita in finala pe echipe. Imediat dupa compatrioata noastra a intrat la sol reprezentanta SUA, Mohini Bhardwaj, gimnasta de la care americanii asteptau o medalie. Exercitiul ei a fost, insa, modest si, dupa ce a ratat un element care i-a scazut nota de plecare de la 10 la 9,70, era clar ca nu va prinde podiumul. Acolo unde avea sa urce, in final, Daniela Sofronie, care, fara sa faca vreo greseala, a primit un 9,562 care i-a agatat la gat medalia de argint. Americanii au inghitit cu noduri aceasta situatie si, in stilul deja cunoscut si probat la aceasta Olimpiada, au incercat sa mai schimbe ceva in aceasta ierarhie chiar in momentele in care organizatorii pregateau podiumul. Cele trei gimnaste erau la vestiare asteptand ceremonia de premiere, timp in care arbitrele din aceasta finala, la presiunea delegatiei americane, contestau doua exercitii: pe cel al Catalinei Ponor, apreciind ca nota acesteia a fost mult prea mare, si pe cel al reprezentantei lor, considerand ca arbitrele a furat-o cand nu i-au acordat acel element care a facut ca nota de start sa coboare la 9,70. Aproximativ cinci minute a tinut aceasta dezbatere. Dar, de data aceasta, nu s-a mai schimbat nimic, asa cum se intamplase la natatie, in finala de 200 m spate, si Romania si-a pastrat primele doua locuri, iar americanca a ramas in afara podiumului. Din pacate pentru noi, seara nu a fost chiar perfecta, pentru ca Marian Dragulescu a dat cu piciorul medaliei de aur de la sarituri. Ultima sa finala de la aceasta Olimpiada il anunta pe roman drept mare favorit la titlul olimpic si nu aveam altceva de facut decat sa asteptam ca el sa intre in concurs. Aparent, totul era de partea lui, rand pe rand, favoritii la medalii care intrau in concurs ratand cel putin o saritura. Dragulescu era programat sa intre ultimul, asa ca, in acel moment, stia ce si cat trebuie sa faca pentru medalia de aur. Acest lucru, desi parea a fi un avantaj pentru el, avea sa i se dovedeasca fatal. Marian Dragulescu a executat saritura care-i poarta numele si arbitrii i-au acordat cea mai mare nota din concursul olimpic, 9,90. In acel moment, Dragulescu avea nevoie de o executie sigura, deloc valoroasa, care sa-i aduca aurul. Ii trebuia un 9,587, nota cu care l-ar fi depasit fara probleme pe spaniolul Gervasio Deffer, lider al finalei in acel moment. Spre surprinderea tuturor, Dragulescu a sarit nici el nu stie ce si a fost cat pe-aci sa cada in sala. S-a redresat in ultima clipa, dar medalia de aur "zburase". Arbitrii i-au acordat un 9,325, nota destul de mare pentru evolutia lui, si "Marocanul" a prins doar ultima treapta a podiumului. Dupa concurs, el a explicat ce s-a intamplat: "Am fost convins ca pot sa iau aurul numai daca fac doua sarituri din nota 10 si in ultimele trei zile am exersat numai acest gen de sarituri. Apoi, in finala, cand am vazut ca am nevoie de o nota mult mai mica, am incercat sa-mi schimb saritura si ati vazut ce a iesit. Imi pare rau ca nu am luat aurul, pentru ca am fost atat de aproape de el, si imi asum vina pentru ceea ce s-a intamplat".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite