Decanul Facultăţii de Medicină Oradea a demisionat din cauza acuzaţiilor privind diplomele false
0Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, profesorul universitar Adrian Maghiar, şi-a înaintat demisia din funcţie, astăzi, pe fondul acuzaţiilor legate de eliberarea diplomelor universitare false, transmite Mediafax.
"Mi-am înaintat demisia pentru că sunt sătul de presiunile care se fac asupra mea şi care s-au acutizat în ultimele trei săptămâni, de când a început campania electorală. Nu mai accept să mă compromită nimeni. Voi rămâne profesor universitar şi îmi voi continua activitatea. Eu nu am fost implicat în niciun fel în povestea cu diplomele. Sper că nu mi se poate reproşa nimic în activitatea profesională, iar ancheta ARACIS (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior -n.r.), care începe în această săptămână, îmi va demonstra nevinovăţia”, a declarat Adrian Maghiar.
Universitatea Oradea a anunţat, printr-un comunicat, că rectorul Cornel Antal va emite o decizie prin care atribuţiile de conducere la Facultatea de Medicină vor fi încredinţate unei persoane din cadrul facultăţii, care va avea sarcina ca în perioada următoare să organizeze alegeri parţiale pentru funcţia de decan, rămasă vacantă.
Demisia decanului vine după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a informat că 13 facultăţi de medicină şi farmacie, printre care şi cea din Oradea, fac obiectul unei anchete despre eliberarea de diplome de licenţă fictive pentru cetăţeni italieni.
Până acum au fost anchetate patru facultăţi de stomatologie din patru universităţi, două de stat şi două private, pentru eliberarea ilegală de diplome în beneficiul unor cetăţeni italieni care figurau fictiv ca fiind studenţi în România, deşi facultăţile de stomatologie din România nu au forme de învăţământ la distanţă sau la fără frecvenţă.
Eliberarea acelor diplome a fost semnalată de fostul decan Mircea Ifrim, intrat în conflict cu familia Maghiar după îndepărtarea sa de la conducerea facultăţii, şi a ajuns obiect al unui dosar penal deschis de DNA pe numele foştilor rectori Teodor Maghiar şi Traian Maghiar.
Printre cele 13 universităţi supuse anchetei se află şi Universitatea Oradea, iar investigaţia a repus pe tapet şi vechiul scandal legat de eliberarea de diplome de studii aprofundate aferent unor discipline care nici măcar nu există în România.
"Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), potrivit planului aprobat la începutul anului 2008, desfăşoară acţiuni de control în toate cele 13 instituţii de învăţământ superior cu profil medical care funcţionează la nivel naţional. Controlul vizează trei direcţii: înmatricularea, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în ţara noastră, în vederea aplicării normelor europene referitoare la statutul de cetăţean UE sau non-UE", se arată într-un comunicat al ministerului, dat publicităţii sâmbătă.
Potrivit MECT, în urma concluziilor rapoartelor la aceste verificări vor fi luate măsurile administrative şi legale pentru reglementarea domeniului sistemului de învăţământ superior medical din România.























































