Cuvantul intrupat

Intr-o tara in care festivismul e ridicat la rang de politica de stat, unde orbul e trecut strada cu fanfara militara pentru ca aceasta fapta crestineasca sa rasune cat mai departe, intr-o tara cu

Intr-o tara in care festivismul e ridicat la rang de politica de stat, unde orbul e trecut strada cu fanfara militara pentru ca aceasta fapta crestineasca sa rasune cat mai departe, intr-o tara cu potop de decoratii, diplome si medalii, dar cu paine putina, unde actele milosteniei se consuma in public, sub reflectoare, exista un loc neatins de ipocriziile veacului: Biserica. De 13 ani, nesmintit, romanii isi gasesc apararea nu la Politie, ci la Dumnezeu, isi afla dreptatea nu in Justitie, ci la Dumnezeu, cred nu in juramintele strambe ale politicienilor, ci in ajutorul lui Dumnezeu. Acesta este talcul ascuns al tuturor sondajelor de opinie in care cetatenii pun Biserica pe primul loc in topul increderii. Urmeaza, la o semnificativa, sceptica distanta, institutiile democratice, minate de coruptie, birocratie, incompetenta. E si frumusete multa, si multa disperare in aceasta optiune categorica. E dovada ca, atata vreme cat oamenii isi pun viata in palmele lui Dumnezeu, exista resurse adanci de spiritualitate, de curatenie si cumintenie in fibra milenara a poporului. E insa si dovada ca, in loc sa se astepte mai mult, se asteapta din ce in ce mai putin de la autoritati. Societatea civila, care-si incearca, timid, aripile, are inca destule de facut pana sa fie perceputa ca un liman, ca o solutie. Se asterne zapada, vine Craciunul si le albeste, le innoieste pe toate. Darul Nasterii Domnului e pentru noi toti, fie ca avem sau n-avem brad, fie ca am fost sau nu cuminti. Nasterea Domnului, fagaduinta mantuirii noastre, iata un dar mai pretios decat toate comorile adunate, aici, pe pamant. Dumnezeu coboara, aplecand cerurile, se face om asemenea noua, Cuvantul se intrupeaza din Fecioara - ce taina, ce bucurie mai mare ni se putea impartasi noua? Vestea cea buna a Nasterii lui Iisus Hristos, pe care ne-o aduc colindatorii, ne inalta deasupra nimicniciilor zilnice si ne proiecteaza in omatul unei alte ierni, in copilarie, cand mama impodobea bradul, cand lumea incapea toata in sacul lui Mos Craciun. Ce povesti sa depanam astazi la gura sobei sau langa caloriferul debransat? Sa ne amintim de cei mai tristi ca noi: de batrana nonagenara care, muncind prin vecini, si-a adunat o avere - 390.000 pentru inmormantare. I-a pus intr-o cutie de metal, sa-i fereasca de foc, dar s-a trezit ca bancnotele s-au schimbat si trebuie s-o ia de la capat cu truda, ca sa puna banii la loc; de liceeana premianta, care facea performanta hranindu-se cu ceai si ceapa, intr-un garaj unde o oplosise milostenia unui batran; de familia cu doi copii, salasluita intr-un soi de ruina prin peretii careia se vedea in strada, despre care primaria credea ca n-a intrunit inca "punctajul" pentru o locuinta sociala. Cazurile acestea si multe altele, despre care s-a scris in Adevarul, au starnit o avalansa de scrisori, din tara si din diaspora. Romanii care au dorit sa ramana in umbra anonimatului si-au ajutat semenii in nevoi, dovedindu-ne ca n-au pierit credinta si dragostea. Am vazut in bucuria de a darui a cititorilor nostri chipul lui Dumnezeu. Acestea au fost sarbatorile noastre, cand am putut sa-i aducem aproape pe romani de romani. E o tacere uriasa in Cuvantul intrupat. O tacere atotcuprinzatoare, in care incap sperantele tuturor, una langa alta, asa cum, reinnoite, le asezam in Ajunul marelui praznic. Fie ca noaptea de Craciun sa ne gaseasca langa cei pe care ii iubim. La multi ani buni!