Curtea de Conturi: Există instituţii care nu şi-au actualizat de ani de zile patrimoniul
0Academia Română este una dintre instituţiile care au uitat să-şi actualizeze valoarea patrimoniului deţinut, astfel încât proprietăţi de milioane de euro figurează în evidenţe cu o valoare de numai câteva sute de lei.
Cele mai semnificative abateri constatate de către Curtea de Conturi, în Raportul de activitate pe anul trecut, se referă la capacitatea statului de a strange banii cuveniţi bugetului. Raportul spune că numeroase instituţii nu stabilesc, nu evidenţiază, nu încasează, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, venituri bugetare precum impozitul pe profit, contribuţiile, taxa ape valoarea adăugată şi alte taxe şi impozite.
De asemenea, unele instituţii publice calculează incorect obligaţiile faţă de bugetele publice, nu respectă prevederile legale referitoare la angajarea cheltuielilor bugetare, acceptă cheltuieli neprevăzute de lege, fac plăţi cu schimbarea destinaţiei legale sau fără documente justificative şi plătesc în avans sume ce depăşesc nivelul legal.
Haosul din unele instituţii duce la închirierea sau concesionarea ilegală a unor bunuri din domeniul statului şi la diminuarea nelegală a capitalului social al unor instituţii, se arată în raportul Curţii de Conturi.
În topul instituţiilor care nu şi-au actualizat valoarea patrimoniului se află Academia Română, proprietară a peste 5.800 de hectare de teren agricol şi a unor clădiri care figurează în evidenţele instituţiei cu valori de doar câteva sute de lei.























































